Un fost premier și un fost ministru de Externe, în turul doi la alegerile prezidențiale din Finlanda
Fostul prim-ministru conservator Alexander Stubb și fostul ministru de Externe Pekka Haavisto vor intra în cel de-al doilea tur al alegerilor prezidențiale din Finlanda la 11 februarie, transmite news.ro.
Stubb s-a clasat pe primul loc în primul tur al alegerilor, duminică, obținând 27,2% din voturi, în fața lui Haavisto (25,8%), un membru al Verzilor care candidează ca independent, după numărarea aproape a tuturor buletinelor de vot în acest scrutin dominat de tema securității naționale și a tensiunilor cu Rusia.
Candidatul de extremă dreaptă al Partidului Finlandezilor, Jussi Halla-aho, a fost menționat la un moment dat ca fiind un posibil obstacol pentru cei doi în aceste alegeri, dar s-a clasat mult în spatele lor, cu 19% din voturi.
Deși șeful statului are puteri mai limitate decât prim-ministrul, acesta conduce totuși politica externă în strânsă cooperare cu guvernul și este comandantul suprem al forțelor armate.
„Indiferent de candidatul cu care mă voi confrunta în turul al doilea, știu că vom avea o dezbatere constructivă, civilizată și de înaltă calitate asupra problemelor dificile de politică externă”, a reacționat Alexander Stubb la postul public de televiziune Yle după aflarea rezultatului.
Haavisto este de părere că „diferențele vor deveni clare pe măsură ce campania avansează".
Finlanda, care a rămas neutră în timpul Războiului Rece, a devenit anul trecut cel de-al 31-lea membru al NATO, spre nemulțumirea Rusiei, cu care împarte o frontieră de 1.340 de kilometri.
„Experiența în politica externă a fost probabil ceea ce oamenii căutau atunci când s-au uitat la cei doi candidați care vor trece în turul următor”, a declarat pentru AFP Hanna Ojanen, director de cercetare politică la Universitatea din Tampere. „Sunt doi politicieni foarte experimentați și realiști, care știu despre ce vorbesc”, a adăugat ea.
Relațiile dintre Finlanda și Rusia s-au deteriorat considerabil din februarie 2022, de la declanșarea ofensivei ruse în Ucraina.
După ce țara vecină a aderat la NATO în aprilie 2023, Moscova a promis „contramăsuri”. În special, Finlanda a trebuit să se confrunte cu un aflux de migranți la frontiera sa estică.