Fermierii germani au blocat accesul spre mai multe porturi
Fermierii germani au blocat luni drumurile de acces spre mai multe porturi din țară, în special cel din Hamburg (nordul Germaniei), în semn de protest față de eliminarea facilităților fiscale pentru motorină, în contextul în care au loc manifestații ale fermierilor în întreaga Europă, transmite AFP, citată de Agerpres.ro.

„Perturbări importante în trafic au apărut în zona portului Hamburg”, cel mai mare port din Germania, provocând blocajul unei părți din „traficul camioanelor”, a avertizat poliția din acest oraș pe rețeaua socială X.
Coloane compuse din câteva sute de tractoare au creat de asemenea perturbări în trafic în centrul orașului Hamburg, în timp ce o manifestație a fermierilor are loc în fața gării din oraș, au adăugat autoritățile.
Și în alte porturi din Germania activitatea a fost perturbată de fermieri. În landul Saxonia Inferioară (nord), fermierii au blocat acces în portul JadeWeser cu aproximativ 40 de tractoare, în timp ce în portul Bremerhaven (nord), o mobilizare a fermierilor pe o axă rutieră importantă a provocat o „încetinire semnificativă” a traficului, susține poliția.
Aceste acțiuni fac parte dintr-o amplă mobilizare a fermierilor germani, care se opun de mai multe săptâmâni unei reforme a facilităților fiscale pentru motorina folosită în agricultură, reformă care prevede eliminarea, din 2026, a scutirii de care beneficiază fermierii.
Acțiunile de luni vin după o perioadă de negocieri eșuate între sindicatele fermierilor și Guvernul de la Berlin, iar în paralel mișcarea de protest s-a extins și în alte țări din Europa, precum Franța, Polonia și România.
Aceste proteste vizează în special obligațiile mai stricte de mediu impuse sectorului agricol european, creșterea costurilor de producție după războiul din Ucraina și povara administrativă care este suportată de exploatațiile agricole.
În Franța, sindicatele FNSEA și Jeunes Agriculteurs, din regiunea din jurul Parisului și din nordul Franței, se pregătesc luni să blocheze principalele axe care duc la Paris și alte aglomerări urbane, avertizând că intenționează să „asedieze” capitala Franței.