Social

Un fost președinte interimar al Băncii de Economii, condamnat după ce a sustras peste o sută de milioane de dolari din conturile acesteia

Un fost președinte interimar al Băncii de Economii, instituție care se află în proces de lichidare după frauda bancară, a fost condamnat la zece ani de închisoare după ce a sustras peste o sută de milioane de dolari din conturile acesteia. Potrivit Procuraturii Anticorupție, infracțiunea ar fi avut loc în anii 2013-2014, iar inculpatul nu și-a recunoscut vina.

Potrivit materialelor cauzei, infracțiunea a fost comisă în perioada iulie 2013 - septembrie 2014.

Procuratura Anticorupție anunță că înculpatul a falsificat șapte ordine de plată efectuate prin sistemul internațional de plăți și a sustras din instituția financiară mijloace bănești în valoare de o sută de milioane de dolari SUA.

Judecarea cauzei a durat trei ani, iar fostul președinte interimar al băncii nu și-a recunoscut vina pentru cele incriminate.

În urma condamnării, instanța a mai decis ca din contul inculpatului să fie încasați o sută de milioane de dolari în beneficiul Băncii de Economii. Mai mult, a fost menținut sechestrul pe jumătate din bunurile care-i aparțin în valoare de patru milioane de lei, drept garanție de recuperare a prejudiciului.

Sentința nu este definitivă și poate fi contestată la Curtea de Apel Chișinău.

Citește mai mult