Cultură

Cineasta Leontina Vatamanu: „Găsesc poezie în imagini, pe chipul oamenilor”

De aproape trei decenii, a ales și a rămas fidelă artei filmului documentar, iar acum, la început de an, lucrează la trei noi proiecte. Este vorba despre cineasta Leontina Vatamanu, care va sărbători mâine 50 de ani de la naștere, iar pe 31 ianuarie, la cinematograful Odeon, va avea loc un medalion cinematografic, unde vor fi proiectate șase filme reprezentative ale regizoarei.

Proiecția va debuta cu documentarul „Siberia din oase", despre tragedia deportărilor, și va culmina cu emoționantul „Te iubesc, Ion și Doina”. A fost ideea Leontinei Vatamanu de a reveni în fața spectatorilor cu șase producții.

„Vin către public, către publicul curios să afle ceea ce am făcut eu și, dincolo de ceea ce am făcut eu, să se aplece asupra unor subiecte și asupra unor teme importante pentru noi. Cred că fiecare dintre noi trebuie să-și iubească rădăcinile. Cred că avem un rost că ne-am născut anume aici și acum și eu îmi găsesc rostul în a-mi exprima iubirea față de această patrie și de a participa la bunul mers al lucrurilor”, se confesează Leontina Vatamanu.

Despre iubire, durere, neuitare, devotament sunt creațiile cinematografice ale Leontinei Vatamanu „Sărmana de pe Prut sau Cum am trăit 70 de ani cu sârma ghimpată între frați”, „Dor de Ion Vatamanu”, „Siberia din oase”.

Din dragoste, lucrează acum la trei documentare: un film-portret „Igor Vieru”, o continuare simbolică a documentarului realizat acum 40 de ani de regretatul Ion Vatamanu, despre marele pictor care o inspiră pe regizoare.

„Are foarte multă poezie în picturile lui, mă inspiră foarte mult și sper să iasă un film poetic. Mai lucrez la un film despre cartea tatălui meu „De pe două margini de război”, o carte care a fost dată la cuțit de cenzura sovietică. Un alt proiect care se numește „Fugarii” și este dedicat refugiaților basarabeni din anii 40-44. Au trecut Prutul și s-au refugiat din calea invaziei sovietice”, relevă cineasta.

După absolvirea facultății, Leontina Vatamanu a îmbrățișat a șaptea artă și se simte împlinită.

„Mă întreba cineva de ce nu am făcut poezie în viață, să continui ceea ce a făcut tatăl meu. O fac prin film, găsesc poezie în imagini, pe chipul oamenilor. Sunt un om împlinit și mulțumesc Celui de Sus și tuturor celor care fac parte din viața mea și mi-au dat acest sentiment de împlinire”, spune Leontina Vatamanu.

Leontina Vatamanu s-a născut la 30 ianuarie 1974, la Chișinău, într-o familie de distinși intelectuali și patrioți.

Citește mai mult