INTERVIU // Svetlana Gore: Administrațiile locale și instituțiile de educație nu au mecanisme pentru a preveni situațiile de abuz
Societatea noastră este inhibată și nu este pregătită să perceapă că adolescenții își încep viața sexuală prematur, iar din acest motiv administrațiile locale și instituțiile de educație nu au mecanisme pentru a preveni și a interveni în situații de abuz. Opinia aparține psihologului Svetlana Gore și a fost exprimată pentru Moldova 1. Specialista susține că, anterior, a fost blamată disciplina „Deprinderi de viață” din școli, în timp ce mulți părinți nu sunt competenți să vorbească despre maturitate sexuală cu copiii lor.
Leanca Lașco-Rață: Mai întâi aș vrea să analizăm la nivel general circumstanțele în care se ajunge la asemenea cazuri, când unii copii aduc pe lume alți copii, chiar dacă au doar 11 ani. Și care ar fi consecințele pe termen lung atât pentru acest bebeluș, cât și pentru minora care i-a dat naștere?
Svetlana Gore: Dacă ar fi să discutăm despre cauze, în primul rând, aș spune, e neglijența părinților, pentru că cel mai mult timp copilul îl petrece în cadrul familiei. În al doilea rând, chiar este o neglijență din partea instituției de învățământ. Pentru că oricum se vede, sunt niște schimbări în fiziologia copilului, a minorei. Și, respectiv, lucrurile trebuie ținute un pic mai la control, mai ales în situația când unul din părinți nu este prezent acasă și stau copiii cu concubinul mamei. Evident, este un semn când familia aceasta trebuia deja să fie la un screening mai serios din partea autorităților locale.
Care sunt consecințele? Consecințele la moment copilul, mama care a născut, nu conștientizează gravitatea situației, dar fetița nici atât. Pentru că, la 11 ani, creierașul nu este pregătit să-și asume niște responsabilități și niște consecințe, nu este pregătit pentru situația care este. Pentru că copilul nu are pregătire pentru viață. Și, respectiv, aici deja situația este complicată pentru că copilul practic neconștientizând nici nu se poate de spus că este mama copilului, nu poate să aibă discernământ în creșterea acestui copil. Pentru că ea singură nu are această pregătire pentru viață.
Urmările care pot fi pentru bebeluș, aici deja o să se vadă pe viitor. Pentru că e prematur să faci o evaluare a psihicului copilului. În practică, nu prea avem nici la nivel mondial o statistică sau o cercetare despre copiii născuți la așa o vârstă mică a părinților. Dar, din cele ce vedem noi în practica noastră ca psihologi, psihoterapeuți, într-adevăr, sunt niște traume care vor da de știre pe viitor atât fetiței care s-a născut, mamei acesteia, dar și familiei și comunității întregi. Într-adevăr, a fost ca un șoc această informație, inclusiv pentru alți părinți care au copii și pe care îi consideră la 11 ani pe copiii lor copii care încă se joacă, de fapt este un semn de alarmă destul de serios.
Leanca Lașco-Rață: Vorbeați mai înainte despre implicarea instituțiilor, cum ar fi școala, dar și atenția părinților. Vreau să vă întreb aici, care este rolul echipelor multidisciplinare care sunt antrenate în anumite cazuri de risc și din care fac parte de fapt mai mulți specialiști? Care ar fi impactul? Ar putea cumva să fie prevenite asemenea cazuri? Pentru că această fetiță are 11 ani, este un caz în care o minoră a dat naștere, dar în țara noastră mai sunt și alte cazuri când, de exemplu, fete de 14-15 ani la fel devin mame și la fel nu sunt pregătite pentru un asemenea eveniment.
Svetlana Gore: Chiar nu sunt pregătite pentru că la noi nici societatea nu este pregătită să perceapă fenomenul că fetițele de 14 ani, 13 ani au deja o viață sexuală care începe prematur. Nu sunt pregătiți părinții, nu sunt pregătite instituțiile de învățământ. În general, societatea noastră este destul de inhibată la acest capitol. Pentru că, inițial, cu ceva ani în urmă, a fost propusă o disciplină în cadrul școlii, se numea ”Deprinderi de viață”. Și măcar că nu era cu tentă sexuală, ea a fost foarte mult blamată și, sub influența nepregătirii noastre la nivel de populație, a fost scoasă această disciplină. Însă acolo unul din factori era abordarea aceasta corectă a factorului de sexualitate, dezvoltare sexuală a copilului. Nu se vorbea despre sexul în sine, dar se vorbea doar despre niște moduri de protejare, de cunoaștere. Și, respectiv, aici vine și incompetența adulților. Pentru că fiecare al doilea părinte ne roagă pe noi, specialiștii, să le vorbim copiilor lor despre viața sexuală, despre maturitate sexuală și așa mai departe. Părinții de la sine nu sunt pregătiți, pentru că ei, la rândul lor, nu au trecut o școală corectă vizavi de acest capitol.
Și dacă ai face o evaluare, ai vedea că copiii de vârsta 10-11 ani încă sunt de părere că copiii nu se nasc, dar vin aduși de un cocostârc sau aduși din varză, sau e cumpărat pe bani. Pentru că într-adevăr este o mentalitate despre care trebuie urgent de făcut o informare în masă și, indiferent ce valori avem noi din punct de vedere religios, trebuie să înțelegem că lumea merge înainte, dar nu merge înapoi. Și e mai bine să informăm copilul corect decât el să se autoinformeze din rețelele de socializare.
Pentru că, într-adevăr, viața sexuală acum fetițele, dar și băieții o încep mult mai devreme decât ar trebui să o înceapă din punct de vedere al fiziologiei corpului. Și este un pericol destul de mare. Inclusiv chiar aceeași administrație publică locală. Ei tot nu știu, ei n-au idee cum să intervină în această situație.
Chiar și procedura atunci când a fost, de exemplu, săvârșit un viol sau un abuz față de o fetiță sau chiar față de o femeie, procedura de evaluare a acestor cazuri este foarte dură. Înțeleg că e viața unei persoane de partea cealaltă, dar e și viață și traumele persoanei care a trecut prin această situație. Și birocrația pe hârtie, și ping-pongurile acestea ”cine este vinovat” îi fac pe oameni când au situații asemănătoare să se ascundă, să se închidă în casa lor, să închidă ușa sufletului și atât, dar asta nu este o soluție.
Leanca Lașco-Rață: Astăzi ministrul de resort spune că fiecare caz de violență împotriva copiilor din țara noastră este un eșec al autorităților. În această circumstanță, vreau să vă întreb dacă avem anumite practici de peste hotare care funcționează și pe care putem, de exemplu, să le aplicăm și în Republica Moldova?
Svetlana Gore: Peste hotare, în primul rând, se vorbește foarte mult, s-au făcut mari investiții în prevenție și s-a investit foarte mult în informare. În unele cazuri se exagerează și acolo, sunt situații, dar asta iarăși este un proces de analizat de la caz la caz. Dar, de facto, acolo copiii, de mici, știu că, dacă cineva a pus mâna pe tine, suni la telefonul cela. Știu unde să apeleze în caz de ceva. Și iată asta restricționează accesul abuzatorilor față de copii.
Chiar dacă luăm nivelul de pedofilie. De ce în țările slab dezvoltate este nivelul mai înalt? Pentru că aici se mușamalizează toate aceste lucruri. Se mușamalizează, se spune că așa ceva nu poate să existe, se spune că lucrul acesta nu este ca fenomen. În țările în care, de exemplu chiar și europene, lucrurile acestea se scot în public și se discută, ele ajung în proces de judecată.
De aceea este un factor din punct de vedere legislativ. Și acolo copilul de ce se simte mai mult protejat? Pentru că, într-adevăr, legislația îl protejează. Copilul știe unde să apeleze în caz de se întâmplă ceva și lui nu îi este frică. Pentru că autoritățile stau alături de copil începând de la grădiniță, copilul știe ce să facă în caz de situația A, situația B, situația C și unde să sune. Și poliția, și asistența socială este foarte mobilă acolo. Și evident că și salariile sunt altele și numărul de angajați este altul. Și măcar că și acolo sunt dificultăți, pentru că mă uitam că în multe conferințe se discută că și acolo nu este suficient, dar oricum lucrurile stau mult mai bine pentru că se protejează copilul, se protejează victima violenței.
Leanca Lașco-Rață: Vă mulțumesc mult pentru această discuție.
