Janis Mazeiks: UE susține dezvoltarea IMM-urilor din Moldova pentru ca acestea să devină forțe motrice ale bunăstării și dezvoltării locale
La Bălți a fost inaugurat Centrul de Informare și Consultanță în Afaceri al Organizației pentru Dezvoltarea Antreprenoriatului (ODA). Acesta va oferi posibilitate antreprenorilor din nordul țării să-și dezvolte afacerile, va îmbunătăți climatul investițional, dar și va contribui la crearea de noi locuri de muncă.

„Trebuie să investim mai mult în Bălți, aici, în regiune, pentru a putea alimenta creșterea economică a întregii țări, să avem mai multe motoare ale creșterii economice. Bălțiul este printre liderii în acest clasament. Vrem să avem mai mulți antreprenori în această țară, pentru că astfel vom putea avea o economie mai mare, mai dinamică, mai competitivă”, a menționat ministrul Dezvoltării Economice și Digitalizării, Dumitru Alaiba.
Programele de sprijin antreprenorial sunt susținute financiar de către Uniunea Europeană printr-un acord de grant de opt milioane de euro semnat anul trecut.
„Întreprinderile Mici și Mijlocii reprezintă 99% din întreprinderile din Uniunea Europeană. Acestea sunt o sursă puternică de spirit antreprenorial și inovare. Ele sunt esențiale pentru combativitatea din UE. Iată de ce, Uniunea Europeană susține dezvoltarea IMM-urilor din Moldova, pentru ca acestea să devină forțe motrice ale bunăstării și dezvoltării locale. Din 2015, Germania a contribuit la crearea a peste 15 mii de locuri de muncă în Republica Moldova”, a punctat Janis Mazeiks, ambasadorul UE.
Margaret Uebber, ambasadoarea Germaniei, a remarcat că nordul, în special zona din jurul municipiului Bălți, s-a dezvoltat într-un pol de creștere.
„Suntem mândri să spunem că am fost parteneri pe această cale. Extinderea serviciilor ODA în nord este un pas foarte valoros și logic pentru consolidarea ulterioară a regiunii și pentru a face serviciile ODA mai accesibile pentru întreprindirile de aici”, a subliniat ambasadoarea Germaniei.
În acest an, managerii organizației își propun să transforme centrul într-un incubator de afaceri model.
„Centrul de Informare și Consultanță în Afaceri are un obiectiv clar. Să dezvolte capitalul uman, prin promovarea competențelor și culturii antreprenoriale. Aici vor fi oferite servicii de informare și consultanță de înaltă calitate prin programe și instrumente de suport gestionate de ODA, înclusiv „373"”, susține Gheorghe Iudin, director interimar, ODA.
Oficiul Organizației pentru Dezvoltarea Antreprenoriatului din Bălți a fost deschis cu sprijinul Uniunii Europene și al Ministerului Federal German pentru Cooperare Economică și Dezvoltare prin intermediul programului „EU4Moldova: Comunități Locale".