Externe

Fermierii au blocat mai multe puncte de trecere a graniței dintre Belgia și Olanda

Agricultorii au blocat mai multe puncte de trecere a graniței dintre Belgia și Olanda, au anunțat vineri centre de infotrafic din cele două țări. Acțiunea vine în continuarea protestelor împotriva creșterii taxelor și prețurilor, împotriva importurilor ieftine și a birocrației, transmite Agerpres.

Unul dintre punctele blocate este cel spre Anvers (Antwerpen), al doilea cel mai mare oraș din Belgia și gazda celui de-al doilea cel mai mare port din Europa, potrivit unui mesaj difuzat pe rețeaua X.

Media locale au relatat că protestele au început joi seara de partea belgiană, mai târziu alăturându-li-se și fermieri olandezi.

Autoritățile olandeze au sfătuit publicul să nu călătorească vineri spre Belgia, dacă este posibil.

În vestul Belgiei, agricultorii blochează de câteva zile circulația camioanelor înspre și dinspre portul Zeebrugge, aproape 2.000 de camioane fiind blocate, potrivit postului flamand VRT. Poliția locală a precizat că le furnizează șoferilor alimente și materiale sanitare.

Și agricultorii din alte părți din Europa sunt nemulțumiți, inclusiv Germania, Polonia, Grecia, Portugalia și România, denunțând impactul măsurilor climatice ale UE asupra agriculturii, dar și acceptarea de importuri ucrainene ieftine pentru a contribui la efortul de război al Kievului, menționează Reuters.

Aflat joi la Bruxelles pentru summitul la care s-a decis acordarea unui nou sprijin financiar pentru Ucraina, premierul ungar Viktor Orban, care a stat de vorbă cu fermieri care protestau în capitala belgiană, a afirmat vineri în interviul săptămânal radiodifuzat că la summit s-a discutat intens și despre această problemă și mai mulți lideri au cerut Comisiei Europene să nu permită importuri agricole ucrainene.

Este incorect față de agricultorii europeni că „Bruxellesul a introdus reglementări care cresc tot mai mult costul producției, permițând totodată importul de produse din țări unde nu se aplică aceste reguli”, a subliniat el.

Viktor Orban a menționat că s-a întâlnit cu agricultori care demonstrau la Bruxelles și că aceștia le-au cerut polonezilor, slovacilor și ungurilor să blocheze transporturile ucrainene la granița Europei.

Citește mai mult