Externe

Explozie la Atena. Un dispozitiv lăsat într-un rucsac a sărit în aer în fața Ministerului Muncii

Un dispozitiv a explodat în noaptea de vineri spre sâmbătă în fața clădirii Ministerului Muncii din centrul Atenei, fără a provoca victime, a anunțat sâmbătă poliția elenă, notează AFP și News.ro.

Explozia, care a provocat pagube materiale, a fost precedată de un apel telefonic anonim la cotidianul grec Journal des rédacteurs, potrivit comunicatului poliției.

O persoană a avertizat că un dispozitiv exploziv a fost plasat în fața Ministerului și că va fi detonat 40 de minute mai târziu. Zona din jurul clădirii a fost izolată de poliție, iar dispozitivul a fost detonat la ora locală 01:29 (23:29 GMT), a precizat poliția.

Potrivit televiziunii publice ERT, dispozitivul fusese plasat într-o geantă lăsată în fața porților unei bănci din apropierea ministerului. Poliția nu a emis deocamdată nicio declarație privind responsabilitatea.

Cu toate acestea, atacurile care vizează instituții publice, bănci și reprezentanțe diplomatice sunt recurente în Grecia de mai mulți ani.

În general, acestea sunt puse pe seama unor mișcări de extremă stânga sau anarhiste. Ancheta a fost încredințată serviciilor antiteroriste, potrivit poliției.

Citește mai mult