"Tricolorii" își vor afla joi adversarii din noua ediție a Liga Națiunilor! Tragerea la sorți, în direct la Moldova 1
Echipa națională de fotbal a Republicii Moldova își va afla adversarele din noua ediție a Liga Națiunilor în această săptămână. "Tricolorii" sunt în Liga D și au fost repartizați în prima urnă valorică.
Posibilele adversare ale echipei noastrea naționale sunt cele din urna a doua: Malta, Andorra, San Marino și Liechtenstein. Cele două grupe din Liga D vor fi compuse din câte trei echipe.
Meciurile din faza grupelor se vor disputa în următoarele perioada septembrie - noiembrie, iar fiecare echipă din Liga D va disputa câte două meciuri pe teren propriu și în deplasare. Câștigătoarele grupelor vor promova în Liga C. Tragerea la sorți va începe cu Liga D și se va încheia cu Liga A.
Ediția 2024-2025 a Ligii Națiunilor va conta și pentru stabilirea ultimelor echipe europene calificate la Campionatul Mondial din 2026. Cel mai bine clasate 4 formații în Liga Națiunilor, exceptând echipele care au încheiat pe primele două locuri în grupele din preliminarii, vor participa la meciurile de baraj pentru Mondial, alături de toate cele 12 echipe de pe locul secund în grupele din calificări.
Tragerea la sorți a grupelor Ligii Națiunilor este programată pentru joi, 8 februarie, cu începere de la ora 19:00. Evenimentul va fi transmis în direct și în exclusivitate la postul public de televiziune, Moldova 1.