Social

Angajații nodului feroviar Basarabeasca protestează. CFM: „Nu avem bani destui pentru a face față restanțelor salariale”

Au ajuns să-și ceară salariile în stradă. Angajații nodului feroviar de la Basarabeasca au organizat astăzi un protest. Oamenii spun că nu și-au primit lefurile de luni bune, iar din lipsă de bani nu-și pot întreține familiile, plăti facturile sau datoriile la bănci. În cadrul manifestației, au înaintat un ultimatul conducerii întreprinderii. Calea Ferată a Moldovei (CFM) recunoaște - nu are bani și nu poate îndeplini imediat cerințele protestatarilor.

Bas-tv
Sursa: Bas-tv

VOX: „Pentru luna noiembrie încă nu am primit salariul. Pentru luna octombrie unii și-au ridicat banii zilele trecute. Nu avem bani, nu avem cu ce plăti gazul, lumina.”

„Mai mulți colegi mi-au spus că nu au avut să-și ia la muncă măcar o bucată de pâine. Le vor întoarce datoriile, dar mai departe. O servitoare primește un salariu mai mare decât cei care lucrează la Căile Ferate și depun multă muncă fizică. E o rușine!”

„Acești aproape șase mii de muncitori vor să trăiască și să fie protejați nu doar conform unei legi, care se presupune că există demult, dar nu funcționează”.

„Unii lucrează câte 20 sau 50 de ani și ajung să aibă o pensie de patru mii de lei. Poți să trăiești cu așa bani? Conducătorii statului ridică 2-3 milioane pentru un an, dar noi avem 20 de mii de lei maxim pentru un an”.

Angajații nodului feroviar Basarabeasca au declarat că vor bate miercuri la ușa autorităților centrale. Aceștia au formulat o petiție pe care o vor înainta conducerii CFM, Președinției și Guvernului. Vor să-și primească salariile restante până pe 20 februarie, în caz contrar nu vor ieși la muncă.

„Cerem ca până la data de 20 februarie să fie achitate toate restanțele salariale pentru anul 2023, pentru ca muncitorii să-și poată plăti facturile la gaz, electricitate și alte servicii. Să fie oferite compensații în sume a câte o mie de lei, pentru că nu au fost acordate la timp salariile în 2015 și 2019. Să se achite ajutoare financiare pentru concediile din anii 2022-2023.”

Reprezentanții CFM recunosc că au probleme financiare și nu pot face față imediat cerințelor înaintate, dar dau asigurări că fac tot posibilul să achite restanțele.

„Este dreptul oricărui cetățean de a se manifesta în acest mod. Nu putem spune că putem face față acestei solicitări până pe 20 februarie, să stingem restanțele. Cu părere de rău, nu suntem ca și în situația de acum aproape doi ani în urmă, când am stins restanțele salariale imediat pentru patru luni rămase de la fosta administrație. Acuma, odată ce a scăzut volumul de mărfuri transportat nu putem să facem promisiuni goale. Nu avem bani destui pentru a face față restanțelor salariale”, a explicat șeful Serviciului Comercial al CFM, Dmitri Prohnițchi.

Protestul feroviarilor are loc pe fonul anunțului demisiei șefului Oleg Tofilat. Acum două zile, acesta sublinia că sectorul feroviar trebuie să aibă venituri și de la bugetul de stat. Întreprinderea contează doar pe veniturile pe care le generează. De precizat că nodul feroviar Basarabeasca este strategic pentru tranzitul ucrainean. O eventuală sistare a transportului prin acest nod ar avea un impact negativ asupra economiei naționale.

Citește mai mult