Politic

Jānis Mažeiks: Aderarea Republicii Moldova la UE până în anul 2030 este un obiectiv realizabil

Aderarea Republicii Moldova la Uniunea Europeană până în anul 2030 este un obiectiv realizabil, dacă se menține ritmul actual de avansare și în anii următori, dacă se alocă resurse adecvate și nu se deviază de la cursul reformelor de care statul are nevoie. O declarație în acest sens a fost făcută de Șeful delegației UE la Chișinău, Jānis Mažeiks într-un interviu pentru Ziarul Național.

„2030 este un termen-limită foarte ambițios, dar este o ambiție împărtășită nu doar de oficiali moldoveni, ci și de oficiali ai Uniunii Europene. Ceea ce înseamnă că acest lucru ar putea fi posibil. Însă totul depinde de cât de repede Republica Moldova va fi capabilă și va dori să avanseze și dacă nu va exista ceva care să o împiedice să urmeze cursul. Da, acest obiectiv este optimist, dar cred că este realizabil, dacă se menține ritmul actual de avansare și în anii următori, dacă se alocă resurse adecvate, dacă nu se deviază de la cursul reformelor de care statul are nevoie. Dacă aceste elemente sunt menținute, cred că acest obiectiv poate fi nu doar optimist, ci și realist”, a declarat Jānis Mažeiks.

Totodată, oficialul european a declarat că „Republica Moldova ar putea adera la UE fără regiunea transnistreană”, iar în cadrul negocierilor de aderare, Uniunea Europeană va avea un singur partener, acesta fiind Guvernul de la Chișinău.

„Problema transnistreană este una dintre cele mai complexe probleme în relația dintre Republica Moldova și Uniunea Europeană. Vom continua dialogul atât cu Chișinăul, cât și cu Tiraspolul, pentru a înțelege ce putem face pentru a sprijini procesul de reintegrare. Am precizat, totuși, că, deși preferăm ca problema să fie rezolvată înainte ca Republica Moldova să adere la Uniunea Europeană, nu vrem ca republica să devină ostatica acestui conflict. Prin urmare, nu putem exclude nici varianta în care, într-o primă fază, Republica Moldova ar adera la UE fără regiunea transnistreană”, a precizat șeful delegației UE la Chișinău.

Amintim că la 3 martie 2022, Republica Moldova a depus o cerere de aderare la UE. La 23 iunie 2022, Consiliul European a acordat Republicii Moldova statutul de țară candidată, iar la data de 14 decembrie 2023 Consiliul European a votat pentru începerea negocierilor de aderare a Republicii Moldova la Uniunea Europeană.

Citește mai mult