Zelenski și Macron au discutat despre situația de pe câmpul de luptă din Ucraina și garanțiile de securitate
Președintele Ucrainei, Volodimir Zelenski, a anunțat sâmbătă, în discursul său video nocturn, că a vorbit la telefon cu Emmanuel Macron, președintele Franței, despre situația de pe câmpul de luptă și despre nevoile de apărare ale Ucrainei, dar și despre garanțiile de securitate pe care le va oferi Franța. Acestea vor fi „un semnal că Europa știe cum să adauge securitate”, după cum a subliniat liderul de la Kiev, în condițiile în care ajutorul militar american este sub semnul întrebării, scrie News.ro.

„Am vorbit cu președintele Franței. A fost o discuție foarte productivă, foarte necesară. Avem nevoie de ei chiar acum. Acesta este conținutul discuțiilor, care ne întărește cu siguranță - pe noi toți în Europa”, a punctat Zelenski.
El a spus că l-a informat pe președintele Franței despre situația de pe câmpul de luptă, despre amenințări și despre nevoile armatei ucrainene. „Am discutat în detaliu despre ceea ce îi va întări pe soldații noștri: războiul electronic și apărarea aeriană, artileria. I-am mulțumit pentru eficiența sistemelor franceze Caesar. Am discutat despre deficitul existent de proiectile de artilerie și despre cum îl putem suplini”, a detaliat Zelenski.
El a lăudat „poziția de lider” a Franței în Coaliția pentru artilerie, care a fost creată în cadrul Grupului de contact pentru Ucraina, așa-numitul format Ramstein.
„De asemenea, am discutat în detaliu despre acordul de securitate dintre țările noastre - garanțiile de securitate. Suntem deja în curs de finalizare a acordului. Echipele lucrează în mod activ și putem ajunge la un nivel foarte ambițios, care va trimite semnalul corect întregii comunități globale, un semnal că Europa știe cum să protejeze vieți, cum să adauge securitate pentru generații întregi”, a spus Zeleneski mulțumindu-i președintelui francez.
Palatul Elysee a confirmat convorbirea telefonică, scrie Le Monde. Emmanuel Macron „a reiterat determinarea Franței de a oferi tot sprijinul necesar, pe termen lung (...), pentru a învinge războiul de agresiune al Rusiei", a transmis Președinția franceză.
În ultimele săptămâni, sprijinul Franței pentru Kiev a dus la o escaladare a tensiunilor cu Moscova, care a condamnat "frenezia militaristă" a Franței după ce a promis noi livrări de arme către Ucraina.
Ambasadorul rus la Paris, Aleksei Mecikov, a fost convocat luni la Ministerul de Externe, după ce doi lucrători umanitari francezi au fost uciși în urma unor lovituri rusești în Ucraina în săptămâna precedentă. Parisul susține, de asemenea, că este ținta unei "dezinformări reînnoite ce vizează Franța" și care este alimentată de Moscova.