Internațional

Atac armat la Atena: Trei persoane au murit într-un incident la sediul unei companii maritime

Trei persoane au murit la Atena după ce un bărbat a deschis focul la sediul unei companii maritime, a anunțat poliția elenă. Atacatorul a intrat în grabă în clădire și a împușcat doi bărbați și o femeie. După incident, agresorul a fost găsit mort în subsolul companiei, iar potrivit primelor informații, acesta s-ar fi sinucis.

bloomberg.com
Sursa: bloomberg.com

Potrivit imaginilor video, la fața locului au intervenit mai multe ambulanțe, poliția, dar și membri ai Unității speciale de combatere a terorismului.

„Agresorul a intrat în clădire cu arma. Socrul meu a încercat să-l dezarmeze, să-l neutralizeze. Din păcate, făptașul a luat o armă de foc din buzunar și l-a împușcat în spate”, a spus un martor ocular.

Agresorul a comis un act ilegal care a dus la rănirea mortală a trei persoane, inclusiv a proprietarului unei companii de încălțăminte. Agresorul a fost găsit fără suflare într-o altă zonă decât cea în care au fost depistați cei trei angajați ai companiei. În urma actului ilegal, acesta, probabil, s-a împușcat în cap.

Atacatorul a fost un cetățean egiptean și avea 70 de ani, iar recent a fost concediat de la compania maritimă la care a avut loc incidentul.

greekcitytimes.com
Sursa: greekcitytimes.com

Citește mai mult