Politic

CEC a sesizat MJ să oblige Partidul „Șansă” să prezinte informațiile despre finanțarea campaniei electorale pentru alegerile locale de anul trecut

Comisia Electorală Centrală a sesizat Ministerul Justiției să oblige Partidul „Șansă” să prezinte instituției informațiile privind finanțarea campaniei electorale pentru alegerile locale generale din toamna anului trecut. Potrivit unui raport prezentat de CEC, 71 de donatori ai formațiunii nu au înregistrat venituri, iar alți șapte, care au donat bani cash, nu se aflau în acea perioadă pe teritoriul țării.

moldova.europalibera.org
Sursa: moldova.europalibera.org

De asemenea, nu au fost emise bonuri fiscale și există suspiciuni că finanțarea a avut loc netransparent.

De menționat că, până în prezent, reprezentanții partidului nu au prezentat actele solicitate de CEC.

Potrivit legislației electorale, Ministerul Justiției ar putea solicita în instanță restricții pentru jumătate de an, adică fără mitinguri, fără dreptul de a participa la alegeri sau fără campanii publice. Al doilea pas este fie ridicarea sancțiunilor, fie dizolvarea partidului tot prin justiție, în funcție de cum reacționează formațiunea respectivă.

Citește mai mult