Dispută aprigă pentru desemnarea celui mai frumos gol al anului în fotbalul mondial
Federația Internațională de Fotbal-Asociații a anunțat candidații pentru „Trofeul Pușkaș”. Trofeul acordat în fiecare an premiază cel mai frumos gol al anului. Conform site-ului official al FIFA, 8 fotbaliști și 3 fotbaliste concurează pentru prestigiosul premiu individual.
Toate golurile pot fi urmărite pe canalul de youtube al forului intercontinental. Printre nominalizări se află golul înscris din voleu a lui Kylian Mbappe în finala Cupei Mondiale din Qatar, Argentina-Franța, dar și „Bicicleta” lui Richarlison, izbutită la același turneu, în meciul Brazilia-Serbia, scor 2:0.
Mario Balotelli este și el printre nominalizați după ce a înscris spectaculos într-un meci din campionatul Turciei, în care chipa sa Adana Demirspor s-a impus în fața lui Goztepe cu 7:0, iar „Super-Mario” și-a ridiculizat un adversar și apoi a înscris.
La fel, Theo Hernandez a făcut spectacol în partida AC Milan-Atalanta din campionatul italian. Fundașul francez al „rosso-nerri”-lor a marcat după o cursă incredibilă.
Suporterii din întreaga lume pot vota pentru cel mai frumos gol al anului 2022 până pe 3 februarie curent. Gala FIFA unde va fi anunțat învingătorul va avea loc la Paris în data de 27 februarie.