Social

Agricultorii au deblocat drumurile naționale. Ce spun fermierii despre discuțiile purtate la Guvern

Fermierii și-au lăsat tractoarele în stradă și au venit în capitală, la discuții cu Dorin Recean și ministrul Vladimir Bolea. Ca să-și poată începe lucrările de primăvară, aceștia au propus alocarea unei sume din fondul de subvenționare, bani care ulterior să fie rambursați din fonduri europene, în timp ce premierul și ministrul Bolea au venit cu o soluție ce poate fi implementată chiar de săptămâna viitoare. Discuțiile au fost, pe alocuri, pe tonuri ridicate. Părțile nu au ajuns la un numitor comun, iar un nou dialog va avea loc săptămâna viitoare.

Guvernul Republicii Moldova
Sursa: Guvernul Republicii Moldova

De dimineață, vama Leușeni încă era blocată. Fermierii și-au lăsat tractoarele pe drum și au mers la Chișinău.

„Vama Leușeni - blocată. Toți băieții pleacă la Parlament, să căutăm acel dialog care lipsește”

Înainte de întrevederea cu prim-ministrul, aceștia s-au adunat în fața Parlamentului, unde au cerut un dialog cu Igor Grosu și, simbolic, au adus mai multe recipiente pentru motorină, după ce autoritățile declarau că nu au cum să o livreze în țară.

„Le-am adus recipiente. Se plângeau că nu au unde păstra motorina, le-am adus recipiente. Le aducem și mai multe. Cineva zicea că nu se permite de păstrat în astea de plastic, le aducem și de metal, dacă trebuie. Sperăm că, măcar în al doisprezecelea ceas, va ieși cineva din acest edificiu la discuții cu noi, să ne asculte”, a spus un agricultor.

Întrevederea cu prim-ministrul a început cu replici.

La ședința cu premierul, fermierii au solicitat statului să identifice 400 de milioane de lei pentru subvenții. Soluția acestora este alocarea a 200 de milioane de lei din Fondul de subvenționare, bani care ulterior să fie rambursați din fonduri europene, iar alte 200 de milioane de lei Guvernul i-ar putea credita.

„Putem noi să alocăm acestea 200 de milioane pentru agricultori acuma și când vor veni din Europa să completăm gaura care va rămâne? Și încă 200 de milioane - Guvernul poate să ia un credit, sub cinci procente. Nouă, agricultorilor, ni le dau cu 10%. Dar Guvernul îl ia, îl alocă agricultorilor și îl transferă pe conturi și se începe anul agricol. S-au scos toate problemele și s-a început anul agricol”, a spus Ion Plămădeală, președintele Asociației „Forța fermierilor”.

Fermierii au mai propus schimbarea politicii Băncii Naționale, astfel ca să permită fermierilor să ia credite agricole. Ministrul Bolea a spus că acest lucru va fi analizat, însă pentru moment, autoritățile au o altă soluție ce poate fi implementată în termen scurt.

*„Este vorba de o sumă cu garanția statului de 90 de procente, de 500 de mii de lei, garantează 90% din acești 500 mii de lei, voi mergeți și vă luați banii, vă cumpărați, vă cumpărați motorină, îngrășăminte și ce vă mai trebuie, iar dobânda va fi subvenționată de AIPA”, a explicat ministrul Agriculturii și Industriei Alimentare, Vladimir Bolea.

„Am făcut un calcul simplu, 500 de mii împărțiți la 10 mii de lei - sunt 50 de hectare. Pentru 50 de hectare îți dau bani în mână. Dar ce facem cu acei care prelucrează 200-300 de hectare?”, a întrebat fermierul Serghei Stefanco.

În urma discuției, fermierii au deblocat drumurile naționale, iar tractoarele au rămas parcate pe marginea carosabilului. O nouă rundă de discuții în formatul „fermieri - prim-ministru” va avea loc marți, la ora 10:00.

Citește mai mult