Externe

Echipa lui Alexei Navalnîi a confirmat decesul opozantului rus. Corpul neînsuflețit al acestuia nu a fost găsit la morgă

Avocatul și mama lui Alexei Navallnîi au ajuns la morga Salehard, însă nu au găsit corpul neînsuflețit al opozantului rus. Despre aceasta a scris purtătorul de cuvânt al lui Navalîi, Kira Iarmîș pe platforma X.

„Este închis, în ciuda asigurărilor coloniei că funcționează și că trupul lui Navalnîi este acolo. Avocatul a sunat la numărul de telefon indicat pe ușă. I s-a spus că este a șaptea persoană care a sunat astăzi. Nu au cadavrul lui Alexei la morgă”, a scris Kira Iarmîș.

Un alt avocat al lui Navalnîi, care a venit la Comitetul de investigație Salehard, a fost informat că „cauza morții lui Alexei Navalnîi nu a fost stabilită, a fost efectuată o examinare histologică repetată”. „Se presupune că rezultatele ei vor apărea săptămâna viitoare. Este evident că mint și fac totul pentru a nu renunța la trup”, a mai scris Kira Iarmîș. Ea a mai precizat că acum, Comisia de Investigație spune direct că până la finalizarea verificării, trupul lui Alexei nu va fi dat rudelor.

Știrea inițială: Alexei Navalnîi a murit, a declarat sâmbătă purtătorul de cuvânt al acestuia, Kira Iarmîș, citând confirmarea primită din partea mamei politicianului de opoziție. De asemenea, echipa sa solicită ca trupul lui Alexei Navalnîi să fie predat imediat familiei.

„Alexei a fost ucis. Moartea sa a avut loc pe 16 februarie, la ora 14:17. ora locală, conform mesajului oficial către mama lui Alexei”, a declarat purtătorul de cuvânt Kira Iarmîș, într-un mesaj în rusă și engleză publicat sâmbătă pe platforma de socializare X.

„Un angajat al coloniei a spus că trupul lui Navalnîi se află acum în Salehard. A fost ridicat de anchetatorii de la Comitetul de Anchetă. Acum se fac investigații. Solicităm ca trupul lui Alexei Navalnîi să fie predat imediat familiei sale”, potrivit postării.

Amintim că autoritățile închisorii au anunțat vineri că Navalnîi a murit după ce și-a pierdut cunoștința în urma unei plimbări.

Totodată, unii dintre cei mai apropiați aliați ai lui Navalnîi au avertizat că rudele sale nu au fost informate cu privire la moartea lui, o cerință a legii, dându-le motive de speranță.

„Nu există niciun motiv să credem în propaganda de stat. Ei au mințit, mint și vor continua să mintă. Nu te grăbi să-l îngropi pe Alexei”, a scris pe Telefram, Leonid Volkov, aliatul lui Navalnîi.

Această speranță a dispărut acum, după ce mama lui Navalnîi și unul dintre avocații săi au zburat la Yamal, lângă Cercul Arctic, pentru a vizita colonia penală de înaltă securitate unde fusese deținut Navalnîi.

Politicianul în vârstă de 47 de ani a fost arestat și închis în 2021, după ce s-a întors în Rusia din Germania, unde a urmat cu succes un tratament în urma otrăvirii sale cu un agent neurologic, în ceea ce aliații săi credeau că este o încercare de a-l ucide, ordonată de Kremlin.

Carolina Străjescu

Carolina Străjescu

Autor

Citește mai mult