Internațional

Scade prețul gazelor naturale. ANRE a aprobat un nou tarif

Agenția Națională pentru Reglementare în Energetică (ANRE) a aprobat un nou tarif pentru gazele naturale furnizate de Moldovagaz. Conform decizie ANRE din 21 februarie, consumatorii casnici vor achita 13,39 de lei, fără TVA.

Noile tarife aprobate astăzi de ANRE vor intra în vigoare după publicarea hotărârii în Monitorul Oficial.

Precizăm că, la sfârșitul lunii ianuarie, Compania Moldovagaz a expediat Agenției Naționale pentru Reglementare în Energetică o solicitare de revizuire a prețului de furnizare a gazelor naturale către consumatorii finali. Președintele consiliului de administrare al Moldovagaz, Vadim Ceban, a afirmat atunci pentru Teleradio Moldova, că instituția cere un tarif de 13,35 de lei per metru cub, fără TVA de 8%.

Ultima dată prețul la gazele naturale a fost redus în vara anului trecut. Atunci, gazele s-au ieftinit de la 29 de lei și 27 de bani până la 18 lei și 6 bani, tarif care este în vigoare și astăzi.

Bogdan Nigai

Bogdan Nigai

Autor

Citește mai mult