Sport

Oficial! Tomas Tuchel va pleca de la Bayern Munchen la finalul sezonului

Bayern Munchen va schimba antrenorul după finalul sezonului în curs! Clubul german a anunțat oficial că, în vară, va încheia colaborarea cu tehnicianul Tomas Tuchel. Decizia a fost luată drept urmare a prestației modeste a echipei în ultima periodă. Bavarezii au ajuns la trei înfrângeri consecutive în toate competițiile.

Bayern Munchen, care a câștigat campionatul Germaniei în fiecare din ultimii unsprezece ani, este în prezent pe locul al doilea în clasament, la 8 puncte în urma liderului Bayer Leverkusen, având șanse din ce în ce mai mici de a-și păstra titlul la finalul sezonului.

Presa germană scrie de câteva zile despre posibilii înlocuitori ai lui Tuchel. Nemții au dezvăluit că pe lista conducătorilor clubului se află și fostul antrenor al lui Real Madrid, Zinedine Zidane, actualul tehician liderului Bayer Leverkusen, spaniolul Xabi Alonso, dar și Ole-Gunnar Solsjkaer, fostul antrenor al lui Manchester United.

Thomas Tuchel a preluat banca tehnică a clubul bavarez în luna martie a anului trecut, iar de atunci a reușit să câștige titlul în Bundesliga. În acest sezon, Bayernul a ratat Supercupa Germaniei și a fost eliminată surprinzător ȘI din Cupa Germaniei.

Până în acest moment, Tuchel a condus de pe bancă echipa bavareză în 44 de meciuri, perioadă în care a înregistrat 28 de victorii, 5 remize și 11 înfrângeri.

Radu Galbur

Radu Galbur

Autor

Citește mai mult