Regional

Liceul Teoretic „Mihail Sadoveanu” din Ocnița va fi transformat în școală model. Ministrul Educației: „Suntem în căutare de resurse”

Liceul Teoretic „Mihail Sadoveanu” din orașul Ocnița va fi renovat din temelie pentru a fi numit pe bună dreptate - școală model. În total, 35 de instituții de învățământ general din țară vor face parte din Rețeaua de Școli Model - un proiect național lansat de Ministerul Educației și Cercetării.

Vasile Gadîmba are 14 ani și este elev în clasa a opta. Zilnic face naveta cu autobuzul școlar, parcurgând 14 kilometri până la școală.

„La noi în sat este gimnaziu, acolo sala de sport este mai rea, condițiile chiar sunt mai rele. Aici este mult mai favorabil decât în sat, mai mulți prieteni și posibilități”, spune adolescentul.

În curând, instituția de învățământ va primi fonduri de până la două milioane de euro. Banii vor folosiți pentru îmbunătățirea infrastructurii și dotarea liceului cu toate cele necesare.

„Cel mai important la moment este eficientizarea energetică. De aici face parte schimbarea sistemului de încălzire, de ventilare și nu în ultimul rând, anveloparea instituției”, a spus directoarea liceului.

„Vom crește și noi profesional, respectiv, vom putea livra cunoștințe și mai de calitate. Va fi o școală atractivă pentru elevi dacă va fi dotată cu diferite laboratoare digitale, tehnică modernă”, a spus profesorul de matematică Mihail Jalbă.

„Biologia este legată de experimente, utilaje diferite. Asta ne dorim pe viitor și acestea ne sunt așteptările noastre”, a spus Ala Cebotari, profesoară de biologie.

În prima etapă vor fi renovate 10 instituții. Suma totală a proiectului este de 70 de milioane de euro. Ministerul Educației a anunțat că, la moment, dispune de 14,5 milioane de euro.

„Pentru celelalte 25, printre care este și liceul din Ocnița, suntem în căutare de resurse. Acum suntem în discuții pentru a le include într-un proiect de eficiență energetică, alături de Bancă Mondială și în toate aceste 25 de instituții se vor deplasa experți pentru a face un pre-audit energetic”, a spus ministrul Educației și Cercetării, Dan Perciun.

Inițierea proiectului „Rețeaua școlilor model” a fost motivată de discrepanțele în performanțele elevilor din diferite localități.

Din cele 35 de instituții de învățământ selectate, 12 sunt din nordul Republicii Moldova.

Citește mai mult