Au încercat să intre ilegal în R. Moldova. Opt ucraineni, reținuți de polițiștii de frontieră
Opt ucraineni au reținuți în timp ce încercau să intre în mod fraudulos pe teritoriul R. Moldova. Incidentul a avut loc noaptea trecută în zona de responsabilitate a SPF Basarabeasca. Potrivit Poliției de Frontieră, pentru a ajunge în țara noastră, străinii ar fi achitat în Ucraina sume de la 3000 până la 10 500 de dolari fiecare.

Sursa citată precizează că oamenii legii au auzit focuri de armă dinspre zona de frontieră a Ucrainei. La fața locului grupele de intervenție au surprins ucrainenii care traversau ilegal frontiera de stat.
„De asemenea, din declarațiile acestora s-a stabilit complicitatea a două persoane care le-ar fi servit, unul cu rol de transportator din regiunea Odessa către localitatea Ogorodnoe, persoană care se află în căutare de către autoritățile din R. Moldova pentru cazuri similare, iar al doilea- călăuză i-a însoțit până în apropierea liniei de frontieră moldo-ucrainene. La scurt timp autoritățile Serviciului Grăniceresc de Stat al Ucrainei au reținut călăuza”, informează IGPF.
Cei opt migranți au solicitat azil pe teritoriul R. Moldova. Investigațiile pe caz sunt în desfășurare.