Politic

Maia Sandu și Dorin Recean salută sancțiunile Consiliului UE impuse moldovenilor care subminează democrația R. Moldova

Președintele Maia Sandu a salutat decizia Uniunii Europene de a sancționa cei șase cetățeni moldoveni și o entitate care subminează democrația și stabilitatea Republicii Moldova. Șefa statului a precizat că această măsuri transmit un mesaj puternic în asigurarea unui viitor sigur țării noastre.

Mulțumesc pentru sprijinul permanent din partea UE. Astăzi, Consiliul European a luat măsuri decisive prin impunerea de noi măsuri restrictive împotriva celor care subminează democrația Republicii Moldova. Aceste măsuri transmit un mesaj puternic – împreună, suntem puternici în asigurarea unui viitor sigur”, a scris Maia Sandu, într-o postare pe platforma X.

Premierul Dorin Recean a spus că Republica Moldova are sprijinul necondiționat al UE în lupta împotriva războiului hibrid al Rusiei. Șeful Executivului a salutat decizia Consiliului European care vizează destabilizarea, subminarea, amenințarea suveranității și independenței țării noastre.

Este un semn clar că avem sprijinul necondiționat al UE în lupta împotriva războiului hibrid al Rusiei și a încercărilor de a submina statul de drept și securitatea țării noastre”, a spus Recean.

Ministrul Afacerilor Externe, Mihai Popșoi, a spus că această măsură este o dovadă a angajamentului UE față de o ordine și stabilitate bazate pe reguli.

Uniunea Europeană își extinde regimul de sancțiuni pentru 6 persoane, inclusiv un agent FSB și o entitate juridică implicată în destabilizarea Republicii Moldova. Salutăm aceste acțiuni ca o dovadă a angajamentului UE față de o ordine și stabilitate bazate pe reguli în regiunea noastră”, a declarat vicepremierul.

Amintim că Consiliul European a impus astăzi măsuri restrictive împotriva a șase persoane și a unei entități responsabile pentru acțiuni care vizează destabilizarea, subminarea sau amenințarea suveranității și independenței Republicii Moldova.

Citește mai mult