Liderii de la Chișinău, mesaj la doi ani de război în Ucraina: „Vom continua să facem totul pentru pace”
Președintele Republicii Moldova, Maia Sandu, șeful Legislativului, Igor Grosu, și prim-ministrul Dorin Recean au adresat un mesaj comun cu prilejul marcării a doi ani de la invazia brutală a Rusiei împotriva Ucrainei. Liderii de la Chișinău au evocat curajul ucrainenilor în lupta pentru libertate și au exprimat solidaritatea Republicii Moldova cu poporul ucrainean.
„Astăzi se fac doi ani de la începutul războiului Rusiei în Ucraina, doi ani în care, zilnic, în țara vecină sunt bombardate spitale, grădinițe, magazine, blocuri de locuit, biserici. Azi, marcăm doi ani de teroare, dar marcăm și doi ani de rezistență. Sunt doi ani de când Ucraina stă dreaptă și demnă și prin eroismul ucrainenilor - militari și civili - apără libertatea întregului continent european și pacea în țara noastră. Le suntem recunoscători ucrainenilor pentru curajul lor extraordinar”, a scris Maia Sandu într-o postare pe pagina de Facebook.
Șefa statului a precizat că în acești doi ani, Republica Moldova a înțeles pe viu importanța păcii și a libertății.
„R. Moldova și-a arătat sieși și lumii întregi că alege viața și că va sări mereu în ajutor celor aflați la nevoie. Moldovenii vor să trăiască în bună înțelegere și noi vom face tot ce ne stă în puteri ca în țara noastră să fie pace”, a relatat președinta.
Prim-ministrul Dorin Recean a spus că în Republica Moldova este pace și siguranță datorită poporului ucrainean.
„2 ani de război în Ucraina ne-au adus greutăți de neimaginat înainte. Dar ne-au arătat și că puterea adevărată stă în omenie, în solidaritate și curaj. Republica Moldova a primit și găzduit sute de mii de refugiați de la începutul războiului Rusiei în Ucraina. De 2 ani, în ciuda tuturor provocărilor, în Moldova e pace. Oamenii din satele și orașele noastre sunt în siguranță, trenurile circulă, avioanele zboară, iar Guvernul construiește drumuri, modernizează spitale, grădinițe, școli, susținem deschiderea afacerilor acasă. Vom continua să construim Moldova Europeană, să o facem mai puternică și mai rezistentă. Vom continua să facem totul pentru pace”, a spus premierul Dorin Recean
Președintele Parlamentului, Igor Grosu, a afirmat că Ucraina luptă pentru demnitate și neam, luptă pentru viață.
„De 2 ani lumea liberă acționează ca o singură voce - vocea binelui. Și asta vom continua să facem până când binele va învinge și pacea va fi restaurată”, a declarat Igor Grosu.
Acum doi ani, în dimineața zilei de 24 februarie, Rusia a atacat Ucraina, declarând că începe o „operațiune militară specială” de eliberare. De atunci, în țara vecină a început un război sângeros care durează până în prezent, cu sute de mii de oameni morți și răniți, milioane de refugiați, cu localități și infrastructură distruse. Republica Moldova și statele UE condamnă cu fermitate războiul de agresiune brutal al Rusiei împotriva Ucrainei și anexarea ilegală a teritoriilor ucrainene.