Internațional

Giorgia Meloni, vizită-surpriză la Kiev. Premierul italian va prezida o reuniune virtuală a G7 în prezența lui Zelenski

Premierul italian Giorgia Meloni a sosit sâmbătă într-o vizită surpriză la Kiev, unde va prezida o reuniune virtuală a G7 în prezența lui Volodimir Zelenski și la care este de așteptat să se discute despre noi sancțiuni împotriva Moscovei, potrivit Agerpres. Înregistrări video furnizate de guvernul italian o arată pe Meloni coborând din tren la gara din Kiev și fiind întâmpinată de o delegație. Conform presei italiene, Meloni a zburat în Polonia, unde a luat apoi un tren spre Ucraina.

Reuniunea G7, prezidată în prezent de Italia, este de așteptat să discute despre noi sancțiuni împotriva Moscovei la doi ani de la începerea invaziei ruse la 24 februarie 2022.

Conform agenției italiene de știri AGI, Meloni și Zelenski vor deschide întâlnirea la ora 16:00 GMT la Catedrala Sfânta Sofia din centrul Kievului. Această reuniune este prima dintre șefii de stat și de guvern ai țărilor membre G7 (Statele Unite, Japonia, Germania, Franța, Regatul Unit, Italia, Canada) sub președinția italiană.

Ea a fost convocată „cu ocazia marcării a doi ani de la agresiunea rusă împotriva Ucrainei", într-un moment în care Kievul recunoaște că se confruntă cu o situație "extrem de dificilă" pentru forțele sale, lipsite de muniție și ajutor american, a precizat marți guvernul italian cu ocazia anunțului său.

La sfârșitul întâlnirii, care este de așteptat să dureze o oră și jumătate, ar urma să fie adoptată o declarație comună privind Ucraina, potrivit unor surse diplomatice italiene.

Ministrul italian de externe Antonio Tajani a declarat marți că "sancțiunile pot fi înăsprite". "Rusia resimte puternic greutatea sancțiunilor economice", a spus el.

G7 a decis în iulie 2023 să semneze contracte bilaterale de securitate cu Ucraina. După Londra, în ianuarie, Kievul a semnat acest tip de acord cu Germania și Franța, iar alte 25 de state s-au alăturat acestei inițiative, cum ar fi Polonia.

Conform agenției de știri AGI, Giorgia Meloni și Volodimir Zelenski intenționează să semneze un astfel de acord sâmbătă la sediul președinției ucrainene.

În termeni concreți, aceste acorduri de securitate se pot referi la furnizarea de echipamente militare, interoperabile cu cele ale NATO, instruirea forțelor ucrainene și consolidarea industriei de apărare a Ucrainei.

Amintim că și președinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, se află la Kiev pentru a comemora doi ani ai războiului Rusiei împotriva Ucrainei și a manifesta sprijinul pentru poporul ucrainean.

Citește mai mult