Judocanul Victor Sterpu revine după suspendarea tăinuită de oficiali
Judocanul moldovean Victor Sterpu se pregătește din nou de competiții după o perioadă mai lungă și mai puțin fastă. Campionul european printre seniori în 2020 a fost suspendat timp de 17 luni de către Agenția Internațională de Testare pentru "neglijarea legislației anti-doping".
Sterpu a comis trei încălcări în completarea unor chestionare on-line, obligatorii pe aplicația Agenției.
"Asta nu este pentru consum de doping. Este o neglijență. El nu cunoaște bine calculatorul. Chiar și eu să mă bag în aplicația aia, nu mă lămuresc. MUSCA Este o programă ADAMS, în care, cu 3 luni înainte, scrii unde vei sta, vei dormi, ca ei să poată să te găsească. Dacă ai greșit sau nu te-au găsit pe adresa indicată, ai un cartonaș galben.", a dezvăluit Andrei Golban, președintele Federației Moldovenești de Judo
Contactat de reporterii Moldova-1, Victor Sterpu a susținut că nu vrea să comenteze suspendarea ce i se încheie pe data de 1 martie, dar ne-a confirmat că se antrenează intens și urmează să participe la Grand Slam-uri, la Campionatele Europene și Mondiale. În total, nu mai puțin de 10 competiții, la care judocanul are nevoie de rezultate suficient de bune pentru a spera la calificarea la Jocurile Olimpice de la Paris din această vară.
Victor Sterpu are un palmares bogat. El a cucerit medalii de aur la Campionatele Europene de tineret "Sub 20 de ani" și "Sub 23 de ani", iar în 2020 a cucerit titlul de campion european la seniori.