Funeraliile opozantului Aleksei Navalnîi vor avea loc pe 1 martie, la Moscova
Funeraliile liderului opoziției ruse Aleksei Navalnîi și ceremonia de adio vor avea loc pe 1 martie, la Moscova, a anunțat miercuri, pe platforma X, purtătoarea de cuvânt a opozantului rus, Kira Iarmîș, informează Reuters.

„Slujba religioasă pentru Aleksei va avea loc la biserică (...) din (cartierul) Marino, la 1 martie, orele 14:00. Funeraliile vor avea loc la Cimitirul Borisovski", din sudul capitalei ruse, a scris Iarmîș, citată de AFP.
Potrivit unuia dintre colaboratorii apropiați ai lui Navalnîi, Ivan Jdanov, înhumarea opozantului va avea loc la orele locale 16:00, la aproape 20 de kilometri de zidurile roșii ale Kremlinului.
După ce trupul neînsuflețit al lui Aleksei Navalnîi a fost predat mamei sale, sâmbăta trecută, echipa fostului opozant numărul unu al Kremlinului a căutat un loc pentru „un rămas bun public", dar i-a fost „refuzată" orice solicitare, autoritățile făcând presiuni, potrivit lor, asupra cimitirelor.
Astfel, Kira Iarmîș a declarat marți că la una dintre firmele de servicii funerare la care aliații lui Navalnîi au sunat li s-a spus că "antreprenorilor de pompe funebre le-a fost interzis să lucreze" cu echipa lui Navalnîi.
Aceste funeralii ar putea mobiliza un număr important dintre susținătorii lui Aleksei Navalnîi și ar putea să devină jenante pentru președintele Vladimir Putin, care se pregătește pentru un nou mandat pe care este de așteptat să-l obțină în urma unui scrutin prezidențial fără opoziție, prevăzut să aibă loc între 15 și 17 martie.
„Peste tot am fost refuzați să ni se ofere orice. În unele locuri, ni s-a spus că aceasta este interzis", a explicat și Ivan Jdanov într-un comunicat pe Telegram, criticând „Kremlinul și pe (Serghei) Sobianin", primarul Moscovei și apropiat al lui Vladimir Putin.
Președintele rus, ce ar urma să susțină joi în fața Adunării Federale discursul său anual adresat națiunii, nu a reacționat nici până acum la moartea principalului său opozant, care supraviețuise la limită, în 2020, unei otrăviri de care el îl acuza pe Vladimir Putin, în pofida negărilor acestuia.
Circumstanțele decesului lui Aleksei Navalnîi, pe 16 februarie în închisoare, deces care a generat un val de critici în lume, rămân în acest stadiu încă neclare. Potrivit serviciilor penitenciare ruse, Aleksei Navalnîi a murit în urma unei stări de rău subite, „după o plimbare".
Susținătorii opozantului și numeroși lideri occidentali l-au acuzat pe Vladimir Putin de moartea lui Navalnîi, unii vorbind despre o „crimă", după trei ani de detenție.