Internațional

Scriitoarea Ludmila Ulițkaia, clasificată drept „agent străin” de autoritățile rusești

Scriitoarea Ludmila Ulițkaia, o critică a războiului rusesc asupra Ucrainei care trăiește în exil în Germania, a fost clasificată vineri de autoritățile ruse drept „agent al străinilor”, un simbol al represiunii care îi afectează și pe artiști, relatează AFP.

News.ro
Sursa: News.ro

Sute de persoane - activiști pentru drepturile omului, opozanți și jurnaliști independenți - au fost clasificate ca „agenți ai țărilor străine” în Rusia în ultimii ani, ceea ce este însoțit de constrângeri administrative stricte și de obligația de a se identifica astfel în toate comunicările publice, transmite News.ro.

Ludmila Ulițkaia, în vârstă de 81 de ani, este cunoscută în Rusia pentru cărțile sale „Soniecka” - care a câștigat Prix Médicis în 1996 - și „Cortul Verde”.

Cel mai cunoscut roman al său, „Daniel Stein, traducătpr”, bazat pe povestea reală a unui evreu care a devenit preot catolic, a câștigat premiul Big Book în 2007.

Ulițkaia a denunțat în mai multe rânduri asaltul „fără sens” al forțelor ruse în Ucraina, afirmând în 2023 că acesta ar avea „consecințe catastrofale pentru Rusia însăși”..

Potrivit Ministerului rus al Justiției de vineri, autoarea „s-a opus” conflictului din Ucraina și, în special, „a făcut propagandă în favoarea relațiilor LGBT”.

Ea locuiește în Germania din 2022, după ce a părăsit Rusia în urma lansării ofensivei din Ucraina, la fel ca mulți dintre detractorii lui Vladimir Putin.

Cărțile Ludmilei Ulițkaia s-au vândut până în prezent în peste două milioane de exemplare. În 2013 i-a fost acordat distincția Officier de la Légion d’honneur și în 2014, Premiul de Stat al Austriei pentru Literatură Europeană.

Citește mai mult