Internațional

Mircea Geoană: „Amenințarea nucleară a lui Putin este o încercare de intimidare psihologică"

Aliații au făcut foarte multe pentru a ajuta Ucraina invadată de Federația Rusă și ar trebui să continue să facă acest lucru. Dar, mai presus de toate, ei nu trebuie să cedeze disperării în fața dificultăților, declară secretarul general adjunct NATO Mircea Geoană. Aflat în vizită în Spania, oficialul NATO a oferit un interviu pentru „El Pais”, tocmai atunci când liderul de la Kremlin, Vladimir Putin, ținea discursul său anual, amenințând omenirea cu arma nucleară.

Mircea Geoană: Am văzut amenințări nucleare din partea liderilor ruși cel puțin de la începutul războiului de acum doi ani. Este extrem de iresponsabil pentru o superputere nucleară precum Rusia, care are obligația de a da dovadă de reținere. Face parte din arsenalul său de intimidare și presiune psihologică.

El País: „Deci, o interpretați mai degrabă ca pe o cacealma decât ca pe o amenințare reală?”

**Mircea Geoană:”” „Este un discurs care ține mai mult de logica intimidării psihologice decât de intenții reale. Nu vedem nicio amenințare iminentă a Rusiei de a folosi aceste arme. Dar aceste declarații sunt, în sine, foarte periculoase, pentru că erodează încrederea. Rusia cunoaște consecințele unui astfel de pas. Este modul său grandilocvent de a ataca Occidentul, ca atunci când descrie războiul pe care l-a început în Ucraina drept un război al civilizațiilor sau când susține că Occidentul încearcă să distrugă Rusia, ceea ce este total absurd”.

Interviul fusese realizat la scurt timp după ce liderul de la Kremlin a lansat cea mai explicită amenințare nucleară de la începutul invaziei din 2022 în Ucraina. Mircea Geoană și-a petrecut ultimii patru ani și jumătate în calitate de Secretar General Adjunct al NATO, urmărind cu atenție amenințările tot mai mari din partea Rusiei lui Vladimir Putin.

Cu referire la propunerea președintelui francez Emmanuel Macron de a trimite trupe în Ucraina, lucru exclus de SUA, Geoană spune că NATO respectă dreptul aliaților de a duce idei noi, însă Alianța nu are nicio intenție de a desfășura trupe în Ucraina, transmite deschide.md.

„Dar noi, cei din NATO, nu avem nicio intenție sau plan de a desfășura trupe în Ucraina. Ceea ce suntem hotărâți să facem este să continuăm să sprijinim Ucraina și să evităm escaladarea cu Rusia, lucru pe care l-am făcut până acum în mod satisfăcător. Acest lucru este deosebit de important după ce Ucraina a început negocierile pentru aderarea la UE și pentru a se apropia de NATO. Nu putem spune când, dar într-o zi o Ucraină suverană va face parte atât din NATO, cât și din UE. Este probabil ca acest război să continue pentru o perioadă de timp. Așadar, NATO va continua să se asigure că vom sprijini Ucraina și că vom evita o escaladare cu Rusia”, a declarat Mircea Geoană.

Întrebat dacă Putin ar putea câștiga războiul din Ucraina, Mircea Geoană spune că vede unele dificultăți de ordin tehnic în Ucraina și nicidecum dificultăți strategice.

„Trebuie să evităm tentația de a fi prea optimiști, așa cum am fost cu câteva luni înainte de contraofensivă, sau prea pesimiști, așa cum părem a fi astăzi. Acest război este foarte dinamic. Dacă privesc jumătatea plină a paharului, văd Ucraina împingând flota rusă din Marea Neagră, departe de Crimeea, spre Marea Azov. Acesta este un mare succes. Cu ajutorul nostru, Ucraina a reușit să restabilească ruta de export de cereale din Marea Neagră. Văd unele dificultăți tehnice pentru Ucraina, dar nu și dificultăți strategice. Să avem încredere. În timp ce Rusia devine o economie de război și primește sprijin din partea Coreei de Nord și a Iranului, noi, de asemenea, ne creștem producția pentru a ajuta Ucraina și pentru a ne acoperi propriile nevoi de securitate, apărare și descurajare în Europa”, susține oficialul NATO.

De asemenea, oficialul NATO susține că Putin a făcut o serie de greșeli strategice, „a estimat greșit capacitatea poporului ucrainean de a rezista”.

„Putin a făcut o serie de greșeli strategice, a estimat greșit capacitatea poporului ucrainean de a rezista și a crezut că NATO va reveni la granițele de dinainte de 1997. Avem acum printre membrii noștri două țări care au fost neutre, în cazul Suediei de mai bine de 200 de ani. NATO are acum un flanc estic care acoperă Marea Nordului, Marea Baltică și Marea Neagră. Aceasta este o dificultate strategică uriașă pentru Putin. El credea că Occidentul va ieși slab și divizat, dar s-a constatat contrariul”, explică Mircea Geoană.

Geoană este de părere că o nouă administrație la Casa Albă nu poate reprezenta o amenințare la adresa NATO, deoarece „SUA vor avea nevoie de toți aliații săi din Europa și din restul lumii.

„NATO este valoros pentru noi în Europa, dar și foarte important pentru America”, susține Geoană.

Pe 28 februarie, în discursul anul, liderul de la Kremlin a subliniat că forțele nucleare ale Rusiei sunt „pe deplin pregătite” și că armata a desfășurat noi arme puternice, unele dintre ele testate chiar pe câmpul de luptă din Ucraina.

„Forțele noastre strategice sunt pregătite pentru luptă. Sistemele Kinjal sunt folosite pentru a lovi ținte importante. De asemenea, a fost folosit și complexul Zircon. Testele cu Burevestnik, Poseidon sunt pe cale să se încheie. Vom demonstra capacitatea rachetelor Sarmat de a îndeplini misiunile lor de luptă”, a anunțat Putin.

SUA au calificat avertismentele președintelui rus Vladimir Putin privind riscul unui război nuclear ca fiind „iresponsabile”.

„Nu este prima dată când vedem o retorică iresponsabilă din partea lui Vladimir Putin. Aceasta nu este o manieră în care liderul unui stat înarmat nuclear trebuie să vorbească”, a declarat purtătorul de cuvânt al Departamentului de Stat, Matthew Miller, potrivit Reuters.

Citește mai mult