Regional

Gestionarea deșeurilor solide// Fiecare gospodărie din comuna Rădeni va beneficia de tomberoane, iar gunoiștile neautorizate vor fi lichidate

În comuna Rădeni din raionul Strășeni vor fi instalate tomberoane la porțile fiecărei gospodării. Astfel, sătenii nu vor mai căra gunoiul cu sacul la tractorul primăriei care colectează deșeurile o dată pe săptămână, iar în perspectivă vor putea sorta deșeurile mejere. Autoritățile locale spun că în cadrul acestui proiect vor fi lichidate gunoiștile neautorizate și va fi încheiat un contract cu o companie din Chișinău pentru reciclarea gunoiului.

În prezent, în comuna Rădeni, deșeurile adunate de la oameni sunt transportate la o gunoiște autorizată din satul vecin. Ideea de instalare a tomberoanelor la fiecare poartă este salutată de către săteni.

VOX: „Vin tractoarele în fiecare sâmbătă și îl ducem unde este stație specială. Acum punem totul împreună în saci și dăm, care duce personal, care duce tractorul din sat, de la primărie.”

„E bună ideea. - O să sortați gunoiul? - Da, dacă o să pună tomberoane o să sortăm.”

„Va fi ideal, numai pentru. Punem tot împreună în saci și ducem. - Da o să sortați dacă va fi un astfel de proiect? - Numaidecât.”

Anterior, primăria a procurat un tractor nou, iar în cadrul acestui proiect va fi achiziționată și o mașină cu remorcă. Primarul comunei Rădeni, Petru Răbdău spune că în localitate sunt mai multe gunoiști neautorizate, unele dintre ele a fost eliminată prin sădirea copacilor și instalarea camerelor de supraveghere.

„Am depus la un proiect prin intermediului Fondului Național de Mediu în parteneriat cu alte trei primării prin achiziționarea unei autospeciale și deja utilajele, echipamentul necesar. Aici mă refer la pubele de gunoi pentru fiecare gospodărie, pentru fiecare instituție care se află în gestiunea primăriei, pentru agenții economici din comunitate și deja o să avem niște platforme de colectare solidă a plasticului”, a explicat primarul comunei Rădeni.

Valoarea totală a proiectului se ridică la aproape 7 milioane de lei. Comuna Rădeni are peste 3200 de locuitori.

Citește mai mult