Noul terminal T4 al Aeroportului Iași va deveni funcțional până la sfârșitul lunii martie
Până la sfârșitul acestei luni, noul terminal T4 al Aeroportului Iași va deveni funcțional. În prezent sunt amenajate fluxurile de pasageri care călătoresc către spațiul Schengen și non-Schengen. Anunțul a fost făcut de Președintele Consiliului Județean Iași, Costel Alexe, transmite Radio Iași.
Începând cu 30 martie, toate zborurile externe vor fi operate din noul Terminal T4, iar Terminalul T3 va fi destinat zborurilor interne, T2 fiind reconfigurat în Terminal Cargo.
„În momentul de față, odată cu intrarea României în Schengen, începând cu 30 martie, va fi și operațional aeroportul nostru, și, aici mă refer la terminalul T4, care practic va opera zborurile internaționale. Chiar și în această săptămână am avut discuții cu cei de la WIZZ. Ei asigură 70% din traficul de pasageri de pe Aeroportul Internațional Iași. În 2024 vor aduce o nouă aeronavă, care practic înseamnă aproximativ trei curse externe, iar obiectivul lor este ca în fiecare an să aducă o nouă aeronavă la Iași. Proiectele noastre converg spre Aeroportul Internațional Iași pentru că este, astăzi, principala noastră autostradă aeriană. Da, este principala noastră autostradă și către lumea civilizată, și către dezvoltare”, a spus Costel Alexe.
Ținta conducerii Aeroportului Internațional Iași pentru anul în curs este să atingă 2,5 milioane de pasageri. În paralel conducerea companiei Wizz-Air a anunțat că schimbă componența flotei de la Iași, iar compania germană „EuroWings” a declarat că zborurile lor vor fi operabile din primăvara acestui an.
„ M-aș bucura ca anul acesta să trecem de 2.500.000 de pasageri. E un prag psihologic, dar cred că ne îndreptăm cu pași repezi către borna de 3 milioane de pasageri pe an, iar cu noul terminal T4 sperăm să atragem și alte companii aeriene, să avem noi destinații. Lucrurile nu se vor întâmpla peste noapte, dar, evident, 2024 și 2025 vor aduce multe noutăți la Aeroportul Iași”, a mai spus directorul aeroportului Romeo Vatră.