Interviu ÎN CONTEXT// Cătălin Gomboș: Rusia poartă un război hibrid cu NATO și UE prin atacuri cibernetice
De mulți ani Rusia poartă un război hibrid împotriva NATO și a Occidentului prin atacuri cibernetice care se desfășoară în regim cvasicotidian și campanii de subminare a Uniunii Europene. Opinia aparține jurnalistului român Cătălin Gomboș și a fost exprimată în cadrul emisiunii „ÎN CONTEXT” de la Moldova 1. Jurnalistul a avertizat privind riscul că următoarea țintă a Rusiei ar putea fi un stat NATO, dar și referitor la amenințările de folosire a armei nucleare.
Radu Osipov: „ÎN CONTEXT” s-a conectat Cătălin Gomboș, jurnalist. Domnule Gomboș, putem încerca să decodificăm ce a vrut să zică Emmanuel Macron? Cui s-a adresat? A fost un gând spus cu voce tare și, de obicei, la asemenea nivel orice cuvânt este cântărit și ar trebui să însemne ceva. Pe de o parte, propaganda rusă tot insistă că NATO e parte din conflict sau că NATO a provocat acest conflict sau, dacă nu l-a provocat, îi este convenabil. Și tot așa, o sumedenie de versiuni, ca să nu mai înțeleagă lumea cine a invadat Ucraina. Cui îi convine acest mesaj formulat la modul conjunctiv: soldați occidentali pe sol ucrainean?
MOSCOVA RIPOSTEAZĂ EXTINDERII NATO
Cătălin Gomboș: Este clar că e exact ceea ce ați zis mai devreme. Dintr-un punct de vedere, îi convine Rusiei un astfel de mesaj, pentru că justifică propaganda rusească de ani de zile de dinainte de a începe războiul din Ucraina. Că, de fapt, Moscova răspunde unui pericol al NATO și extinderii NATO. Deși și acest lucru este o chestiune greu de explicat dacă ne uităm la legislația internațională, pentru că apartenența la NATO ține de voința independentă a statelor care cer să fie acceptate și după aia de disponibilitatea NATO de a primi acele state printre membrii lor. Am văzut cât a durat până să fie primită Suedia din cauza opoziției a doi membri NATO și, în cele din urmă, a unei singure, a Ungariei, care de abia acum a renunțat la acele amânări. Deci și situația este cu totul diferită de cea din Ucraina, unde, pentru a aduce Ucraina sub controlul său, Rusia a invadat, a atacat o țară independentă. Nu a cerut acea țară să fie integrată.
Dar, pe de altă parte, eu cred că intervenția lui Emmanuel Macron trebuie privită tot în contextul propagandei rusești. Suntem într-un moment, s-a tot vorbit despre acest lucru în presa occidentală, a spus-o și o serie de lideri occidentali, și liderii ucraineni au recunoscut acest lucru. Este un moment dificil pentru Ucraina în acest moment, din motivele cunoscute: încetinirea livrărilor de armament, dificultățile întâmpinate cu găsirea de noi militari pentru a merge pe front, dificultățile de pe front în primul rând. Iar toate acestea sunt aspecte pe care Rusia se grăbește prin propagandă să le exploateze. O victorie care până la urmă este minoră în marea schemă a lucrurilor, cum este cea de la Avdiivka, fiindcă le-a luat 10 ani, dintre care ultimele câteva luni de asalt continuu în valuri umane, să cucerească un orășel de 20 de mii, cred că era populația inițială a acelui oraș. În ritmul acesta probabil că le-ar trebui, dacă au suficienți oameni de pierdut și suficiente echipamente, le-ar lua 100 de ani să cucerească toată Ucraina. Deci nu este o mare victorie, dar este prezentată ca o mare victorie și este dublată de o campanie de propagandă care, trimițând și la anumite probleme, acele probleme de livrare de care spuneam mai devreme, la anumite declarații mai moderate ale unor lideri occidentali, pentru că avem acest super an electoral și populiștii încearcă să exploateze această oboseală față de Ucraina sau și această lipsă de încredere apărută la nivelul societăților occidentale față de capacitatea Ucrainei de a câștiga acest război. Partea rusă încearcă să prezinte aceste opinii din cadrul societății, aceste opinii exprimate în context electoral de unii politicieni populiști, repet, ca pe starea de spirit majoră din Occident.
UE ȘI ȚĂRILE DIN OCCIDENT, SOLIDARE CU UCRAINA
Recent, a fost un fake news prezentat de presa rusă, și ăsta este un exemplu edificator, zic eu, în care vorbim despre capacitatea de reacție a Uniunii Europene și nevoia de a se mai renunță la birocrație, pentru ca Uniunea să poată să reacționeze rapid în caz de urgență. Șeful diplomației europene, Josep Borrell, a spus că în trei luni se poate termina un război, iar rușii au interpretat-o că a zis că în trei luni Ucraina va fi înfrântă. Or în acest moment, Emmanuel Macron probabil că a venit cu un mesaj în care să arate că Uniunea Europeană și Occidentul în general este în continuare solidară cu Ucraina, o ajută și suntem capabili până la urmă să trimitem chiar și forțe terestre ca să ne asigurăm că Rusia nu va învinge Ucraina.
Cred că este însă doar retoric și oricum nu se compară cu declarațiile făcute de Rusia. Să ne gândim numai la Dmitri Medvedev, care are o funcție înaltă în statul rus, de câte ori a amenințat cu folosirea armamentului nuclear și un al treilea război mondial. Și nu este singurul oficial rus care a făcut astfel de amenințări de-a dreptul apocaliptice. Faptul că a fost aruncată o idee care după aceea rapid a fost dezmințită și respinsă de ceilalți aliați, cred că ar trebui văzută doar ca o declarație politică de susținere, chiar ca o metaforă.
RUSIA AMENINȚĂ CU ARMAMENT NUCLEAR
Și aș mai vrea să spun ceva pe această temă. Într-adevăr, chiar Emmanuel Macron a spus că la fel a existat inițial rezistență din partea occidentală față de livrarea anumitor categorii de armament pentru Ucraina: tancuri, aviație, artilerie cu rază de acțiune destul de mare. Dar n-a fost niciodată, când s-a vorbit despre astfel de arme, nu a fost o reacție de respingere completă și atât de rapidă cum a fost astăzi. Deci este clar și din această reacție de respingere care, apropo, a venit din partea celor mai apropiați parteneri ai Franței. Or este greu să ne închipuim că, la nivelul acesta, când politicile sunt coordonate foarte bine, că Emmanuel Macron chiar lansează politici în mod public fără să discute cu partenerii.
ACORDURI DE SECURITATE VS ACORDURI DE APĂRARE
Radu Osipov: Totuși, domnule Gomboș, să nu uităm că Ucraina are acorduri bilaterale de securitate cu Franța, Germania, Marea Britanie, chiar și cu România. Și are o promisiune de aderare la NATO, a obținut și o scurtătură. Cum ar trebui, iată, să funcționeze aceste înțelegeri?
Cătălin Gomboș: Este adevărat, dar un Acord de securitate nu reprezintă un acord de apărare mutuală. Nu se compară cu un acord, cum este cel al NATO sau cum există și acorduri bilaterale între unele țări - dacă cineva mă atacă, atunci tu intervii în sprijinul meu. Aceste acorduri de securitate presupun o cooperare în domeniul securității. Asta poate să însemne destul de multe și sunt foarte importante pentru un stat ca Ucraina, care dincolo de presiunea la care este supusă în acest moment și în ultimii doi ani de război, Ucraina trebuie să treacă printr-o reformă serioasă a forțelor sale armate, pe care n-ar fi finalizat-o. A fost mult accelerată de conflictul declanșat din 2014, dar trebuie să treacă printr-o reformă a forțelor sale și o regândire de la filozofia sovietică pe care a moștenit-o și a menținut-o până în 2014 și după aceea. Și în prezent se aplică astfel de strategii pentru că asta au învățat majoritatea ofițerilor ucraineni, toți ofițerii ucraineni de o anumită generație. Or această tranziție impune o serie de schimbări, impune antrenarea militarilor, pregătirea lor pentru alte proceduri, noi tipuri de armament sau, cel puțin, armonizarea armamentului existent cu cel pe care îl are NATO.
UCRAINA VA REFORMA FORȚELE ARMATE
Or astfel de acorduri de securitate sunt extrem de importante. Sunt importante și în acest context al războiului, pentru că este mult mai ușor, în baza unui acord de securitate, să ai cadru legal și deja poți să pregătești militarii ucraineni. Și ei trebuie antrenați. De exemplu, pe tipurile de armament care le sunt livrate de către occidentali, acolo este nevoie de un antrenament care nu este unul scurt. Vedem că piloții de F16, avioanele care vor intra și în posesia Ucrainei chiar de anul acesta, antrenamentul durează, știm asta din cazul României, de exemplu. Ca să ajungă exact la nivelul la care ar trebui piloții, probabil, că trecerea este undeva pe la doi ani, poate și mai mult. Necesită ore de zbor. Sunt alte moduri de a înțelege tehnica militară și de a folosi aceste echipamente.
Radu Osipov: S-a creat impresia că Ucrainei i-ar conveni anumite mesaje care ar demonstra, de fapt, că războiul se poate extinde dincolo de hotarele ei. Deși retorica oficială e mult mai filtrată. E cumva motivat acest lucru și de faptul că speră Kievul să obțină poate intensificarea logistică a sprijinului militar?
Cătălin Gomboș: Deci, în primul rând, este în interesul național al Kievului să obțină cât mai mult sprijin. Puneți-vă Dumneavoastră sau oricine să se pună în locul lui Volodimir Zelenski și al conducerii ucrainene. Obiectivul lor în acest moment, au spus-o foarte clar, este supraviețuirea națiunii ucrainene și supraviețuirea statului și, într-o etapă, finalul războiului, dar într-o etapă ulterioară este refacerea suveranității și integrității teritoriale a țării.
Normal că, mai ales când te confrunți cu o superputere care se pretinde. Nu este una din marile superputeri ale lumii, nu mai este Rusia în prezent cel puțin din punct de vedere al armamentului convențional, dar, nuclear, este o forță redutabilă. Și când te confrunți cu așa ceva, este evident că ai vrea să te ajute întreaga lume sau cât mai multă lume pentru a putea face față. Pentru că ești depășit.
URMĂTOAREA ȚINTĂ A RUSIEI, UN STAT NATO
Dar, dincolo de aceste mesaje care sunt de înțeles din partea ucrainenilor, vedem că ele nu sunt chiar o exagerare. Dacă ne uităm la avertismentele tot mai multe pe care le dau diferiți oficiali din diferite state NATO, deja s-au multiplicat în ultima perioadă aceste mesaje în ultimele luni. Și toți vorbesc despre riscul, posibilitatea ca, odată ce Ucraina ar fi înfrântă de Rusia, următoarea țintă a Rusiei să fie chiar un stat NATO. Toată lumea vorbește în primul rând de următoarea țintă, când se spune că ar putea fi Republica Moldova, care nu beneficiază de protecția NATO, dar se vorbește chiar și de state NATO, cum ar fi cele din regiunea baltică. Asta, pe de o parte.
Pe de altă parte, Rusia poartă de mulți ani un război, nu este un război convențional, cu arme, dar este un război hibrid pe care Rusia îl poartă împotriva NATO și a Occidentului. Să ne gândim la câteva aspecte, la nenumăratele atacuri cibernetice care se desfășoară probabil în regim cvasi cotidian și la marile campanii. Campania de subminare a Uniunii Europene prin amplificarea presiunilor pro-Brexit, pentru că s-a demonstrat că rușii au fost amestecați în campania pentru Brexit. Tentativa de amestec în alegerile din Statele Unite în 2016 și în alte alegeri europene, criza refugiaților și așa mai departe.
RUSIA POARTĂ UN RĂZBOI HIBRID ÎMPOTRIVA NATO
Nu mai vorbim de acte care chiar pot fi văzute drept militare. Atacurile cu Noviciok, de exemplu, pe teritoriul unui stat NATO, al Marii Britanii, vorbim aici de o armă biologică, folosită într-un stat NATO. Chiar dacă este o substanță, o cantitate mică de substanță. Exploziile care au fost atribuite tot unor agenți ruși ale unor depozite de muniție din Republica Cehă. Deci, deja vorbim de acte care trec de o simplă propagandă. Vorbim exact de ceea ce s-a spus, despre acte de război hibrid. Deci clar că, din punct de vedere al Rusiei, Occidentul și NATO sunt niște adversari, împotriva cărora se luptă deocamdată cu aceste metode.
Radu Osipov: Domnul Gomboș, mai nou și pentru NATO, Rusia este un adversar strategic. Eu vă mulțumesc mult pentru aceste lămuriri.
