Social

Armata Națională – de zece ani în misiunea KFOR din Kosovo. Au participat peste 640 de pacificatori moldoveni

De 10 ani, Republica Moldova contribuie la pacea sensibilă din Balcani. În data de 8 martie 2014 primul contingent de militari moldoveni a fost detașat în Kosovo, iar în timp această operațiune s-a dovedit a fi una dintre cele mai longevive la care participă țara noastră. Astfel, în timp ne-am transformat din consumatori în furnizori de stabilitate de rând cu alte zeci de țări.

8 Martie 2014, anume atunci începea prima misiune de pacificare KFOR pentru Armata Națională. Decizia de a detașa un contingent de 41 de militari moldoveni în Kosovo, o regiune mistuită ani la rând de conflicte interetnice și religioase, a fost aprobată de autoritățile de la Chișinău cu aproape un an înainte.

De atunci, 20 de contingente sau peste 800 de militari de la noi au arborat drapelul Republicii Moldova în baza multinațională „Camp Vilaggio Italia" din localitatea Pech. Timp de șase luni, atât cât durează un mandatul prin rotație, pacificatorii au grijă să asigure liniștea și stabilitatea, dar și să curețe teritoriul de rămășițele războiului.

„Pe parcursul a zece ani cât se împlinesc în anul curent, militarii Armatei Naționale au demonstrat că sunt interoperabili cu țările NATO și partenere. Această perioadă de timp a demonstrat că Republica Moldova a devenit din consumator de securitate în furnizor”, a declarat Petru Tutunaru, comandant KFOR-20.

În timp, ofițerii și subofițerii noștri împreună cu reprezentanți altor 27 de state au devenit un garant al păcii. Iar la începutul anului 2024, Republica Moldova a trimis și primele femei în operațiunea din Balcani, inclusiv ca geniști.

Realitatea a arătat că instruirea a fost bună, dar trebuie de conlucrat mai mult cu alte naționalități pentru a avea aceeași metodă de interoperabilitate. E frumos să fii femeie, dar e mai frumos să fii femeie în uniforma militară, îndeosebi în misiunea de menținerea a păcii. Timp de o lună și jumătate noi mai mult ne ocupăm cu cercetarea terenului, pistele de autorizare, ieșim în patrulă”, a declararat o femeie militar.

„Misiunea KFOR pentru orice militar al Armatei Naționale prezintă o oportunitate foarte mare, fiindcă ea pe lângă faptul că oferă experiență majoră din punct de vedere a abilităților fizice și capabilităților intelectuale, dă oportunitatea de a activa cu contingentele din alte țări, ceea ce face ca Republica Moldova șă reprezinte valoare pe plan internațional”, a menționat Vladislav Corpacean, militar KFOR-20.

În anul 1999, NATO a intervenit în Kosovo pentru a pune capăt represiunii asupra populației albaneze care voia să obțină independența din ceea ce era atunci o provincie a Serbiei, parte a Republicii Iugoslavia. O campanie de bombardamente aeriene, care a durat 78 de zile și care a provocat circa 500 de victime a forțat armata iugoslavă să se retragă. Câteva luni mai târziu, în condițiile unui adevărat dezastru umanitar și economic, forța de menținere a păcii intră în Kosovo. Dacă la început aceasta era de aproximativ 50 de mii de militari, după ce în 2008 regiunea și-a declarat independența, efectivul a fost redus de aproape 10 ori și constituie în jur de patru mii de militari.

Citește mai mult