Externe

Drapelul Suediei, arborat la sediul NATO de la Bruxelles

Drapelul Suediei, devenită al 32-lea membru al NATO, a fost înălțat, luni la prânz, la sediul din Bruxelles al Alianței Nord-Atlantice, epilog al unui parcurs de aproape doi ani al acestei țări scandinave ce a decis să se alăture organizației euroatlantice după începerea invaziei ruse în Ucraina, transmite Agerpres.

Într-o ceremonie desfășurată pe o vreme rece și ploioasă, drapelul suedez a fost ridicat - urmând ordinea alfabetică a numelor țărilor în limba engleză - între cel al Spaniei și cel al Turciei.

Ironie a istoriei, Turcia a întârziat cu peste 20 de luni ratificarea aderării Suediei la Alianța Nord-Atlantică.

Suedia și-a luat locul meritat la masa NATO”, a declarat secretarul general al NATO, Jens Stoltenberg, la sediul organizației, unde l-a primit luni pe premierul suedez Ulf Kristersson.

După aproape 200 de ani de neutralitate și nealiniere militară, Suedia va fi protejată de acum de pactul de apărare colectivă al NATO, articolul 5 al Tratatului Atlanticului de Nord.

Finlanda și Suedia și-au exprimat în mai 2022 intenția de a adera la NATO, la câteva luni după începerea invaziei ruse pe scară largă în Ucraina.

Finlanda a reușit prima să se alăture NATO, după ce Turcia și, ulterior, Ungaria, s-au opus aderării Suediei. Ankara a solicitat și a primit angajamente ferme de la Stockholm privind combaterea terorismului.

Primirea de noi membri în NATO trebuie să fie aprobată oficial de toate celelalte țări membre.

Budapesta nu a formulat niciodată o obiecție specifică față de aderarea Suediei și a promis că Ungaria nu va fi ultimul stat aliat ce ratifică protocolul de aderare a țării scandinave, însă nu a reușit să respecte acest angajament.

Citește mai mult