Social

Un paramedic de pe ambulanță îmbină activitatea la urgență cu pictura

Captivat de artă de la o vârstă fragedă, paramedicul Sergiu Țopa își transpune emoțiile în picturi remarcabile, care au fost apreciate de diverse personalități, inclusiv președinți și vedete internaționale.

Deși cele două aspecte ale vieții lui Sergiu Țopa par opuse - arta și medicina de urgență - el reușește să le îmbine armonios. Prin intermediul unei picturi personalizate cu imaginea unui pinguin și a unui text profund: „Iartă-mă pentru răul pe care nu ți l-am cauzat", el a subliniat importanța naturii și sensibilitatea sa.

„Sunt două domenii absolut diferite, dar totuși în ambele persistă emoțiile”, mărturisește tânărul. „În activitatea mea în medicină, eu aplic cunoștințele, încerc să ajut, dar în artă eu îmi redau gândurile mele, emoțiile, pe hârtie. Mesajul principal este conștientizarea fiecăruia din noi a importanței mediului înconjurător.”

În palmaresul său personal se regăsesc o serie de tablouri apreciate de diverse personalități, precum fostul președinte al României, Traian Băsescu, președintele Interpolului, Meng Hongwei, și președintele Republicii Moldova, Maia Sandu. De asemenea, lucrările sale au fost admirate și de peste 60 de staruri internaționale și naționale, printre care Eugen Doga, Lil Jon, Lil Pump, Thomas Anderson, Los Locos, Ottawan, Chris Norman, Carlas Dreams, Dan Balan, Irina Rimes, Motans și mulți alții.

Doina  Pozdirca

Doina Pozdirca

Autor

Citește mai mult