Percheziții la biroul procurorului anticorupție Victoria Furtună, după ce aceasta a acuzat SIS și CNA de diseminare falsă împotriva judecătorilor neloiali guvernării
Oamenii legii au întreprins acțiuni de urmărire penală la biroul Victoriei Furtună în legătură cu divulgarea intenționată a datelor dintr-un dosar aflat în gestiunea instituției. Verificările au loc după ce procurorul anticorupție Victoria Furtună a anunțat că demisionează și a acuzat SIS și CNA că ar fi diseminat informații false împotriva judecătorilor neloiali guvernării.

Procuratura Anticorupție a precizat, într-un comunicat, că Victoria Furtună a gestionat o cauză pornită în urma plângerii unui judecător, care acuza că o persoană publică ar fi prezentat date false într-un document oficial, în favoarea unui grup criminal organizat, iar pe 11 ianuarie a fost pornită o urmărire penală.
Ulterior, dosarul a fost gestionat de un alt procuror, iar la sfârșitul lunii februarie pe un canal de Telegram a fost publicată ordonanța de pornire a urmăririi penale. Procuratura Anticorupție a sesizat procurorul general despre o scurgere de informație în legătură cu acest caz și a fost pornit un dosar penal pe aceste fapte.
Amintim că Victoria Furtună a anunțat pe 11 martie că demisionează după ce Serviciul de Informații și Securitate a emis un aviz în care este declarată drept „o amenințare la adresa securității naționale”. Ea a menționat că SIS-ul a făcut această calificare din cauza că urmărirea penală pornită pe 11 ianuarie ar fi demonstrat că CNA și SIS ar fi diseminat informații false împotriva judecătorilor neloiali guvernării.
Serviciul de Informații și Securitate a explicat pentru Portalul Anticoruptie.md că acțiunile întreprinse în cazul procurorului anticorupție, Victoria Furtună, au fost întreprinse conform legii, iar informațiile colectate pentru aviz sunt „pertinente și verificate”.