Politic

UPDATE // Guvernul Recean a prezintat raportul cu privire la activitatea Guvernului, în anul 2023

UPDATE Premierul Dorin Recean, împreună cu membrii Cabinetul de Miniștri au prezentat astăzi în fața deputaților raportul de activitate pe anul 2023 și acțiunile CSE întreprinse pe perioada stării de urgență. De la tribuna Parlamentului, prim-ministrul a vorbit despre reușitele întreprinse de miniștri în toate domeniile de activitate. De asemenea, Dorin Recean a spus că „printre principalele realizări se numără și deschiderea negocierilor de aderare a țării noastre la Uniunea Europeană”.

UPDATE Continuă discursurile de la tribuna centrală a Parlamentului. În timp ce deputații din opoziție sunt nemulțumiți de activitatea Guvernului, cei din majoritatea parlamentară spun că Executivul a înregistrat progrese.

UPDATE Chiar dacă încă deputații nu au aprobat raportul activității Guvernului, premierul Dorin Recean împreună cu echipa guvernamentală au plecat din sală. „Era stabilită ședință de guvern. Cuvântările DVS o să le asculte după ședința de Guvern, așa cum o să le asculte toți cetățenii”, a precizat președintele Parlamentului Igor Grosu.

UPDATE Liliana Grosu, deputată PAS: „Guvernul acționează consecvent și responsabil pentru a crește prestațiile sociale și a îmbunătăți calitatea și accesul la servicii sociale. Majorând bugetul asigurărilor sociale cu 7,5 milioane de lei, față de 2022. Raportul prezentat de prim-ministrul Dorin Recean conține doar o parte din realizările pe domeniul social și care reprezintă dovezi clare pentru evaluarea obiectivă a activității Guvernului”.

UPDATE Deputații din opoziție critică activitatea Guvernului. Ei s-au referit la gestionarea defectuoasă Aeroportului, și-au exprimat nemulțumirea față de pensii, salarii, justiție, educație, sănătate, dar și alte domenii.

„S-a vorbit despre reforma asistenței sociale. Din 151 de pagini pe care le-am tipărit, șase sunt despre protecția socială și în aceste 6 niciun cuvânt despre pensie sau pensionar, deși în programul Guvernului Recean era indicat că Guvernul va contribui la creșterea prețurilor. Și astăzi de la această tribună domnul Recea nu a spus nimic despre pensionari”, a declarat deputatul BCS, Vlad Bătrâncea, vicepreședinte al Parlamentului.

UPDATE Deputații țin discursuri de la tribuna centrală după runda de răspunsuri și întrebări.

UPDATE: Vadim Fotescu, fostul deputat al Partidului Sor, declarat neconstituțional, s-a arătat indignat de măsurile de apărare și achiziția radarelor de monitorizare a spațiului aerian

„În ceea ce privește apărarea, în programul guvernamental nu se menționează despre crearea de sisteme antiaeriene, pregătirea unei eventuale mobilizări și așa mai departe, dar ați achiziționat din banii cetățenilor un radar absolut inutil care poate funcționa doar într-un complex de sisteme. Și, judecând după declarațiile ministrului Apărării, vom achiziționa un al doilea radar de 20 de milioane, care din nou va fi absolut inutil din punct de vedere al apărării țării.”

UPDATE: A început runda de întrebări-răspunsuri.

UPDATE Dorin Recean: „Am redus semnificativ costul pentru serviciile de roaming cu Uniunea Europeană care sunt accesibile pentru orice cetățean - putem vorbi în țările europene așa cum vorbim acasă. Sunt sigur că inclusiv cei mai vocali deputați de aici, care declară public despre faptul că sunt contra integrării europene, au beneficiat deja din plin de acest lucru. În toate domeniile - dezvoltare locală, educație, protecție socială, sănătate, apărare, mediu, agricultură, cultură, energie - construim și ne mișcăm înainte, chiar dacă avem un război la hotar și chiar dacă avem încă multe probleme de rezolvat.”

UPDATE Uniunea Europeană este principalul partener comercial al Republicii Moldova, iar două treimi din exporturi merg anume pe piața europeană. În 2023 am reușit exporturi record de cireșe, struguri de masă și prune, a spus Dorin Recean.

UPDATE Economia Republicii Moldova s-a recuperat după consecințele crizelor multiple ale anului 2022, cauzate de războiul Rusiei împotriva Ucrainei: *„Am încheiat anul în creștere economică și cu o inflație diminuată la 4,2%. În fața tuturor provocărilor, prietenii noștri externi au continuat să ne susțină.

Moldova este o țară europeană, iar viitorul nostru este unul al păcii, bunăstării și al prosperității în marea familie europeană. Repet în fața întregii țări pentru Moldova Europeană trebuie să ne unim cu toții forțele, trebuie să continuăm reformele care aduc beneficii cetățenilor. Anul 2023 a fost un an decisiv pentru procesul de aderare la Uniunea Europeană, deciziile istorice ale Consiliului European de a oferi statutul de țară candidată la UE, ulterior deschiderea negocierilor de aderare au reprezentat un succes important pentru R. Moldova. Este un merit incontestabil al președintei Maia Sandu și al majorității parlamentare, al miniștrilor, funcționarilor publici, dar și al cetățenilor”, a declarat Dorin Recean.

ȘTIREA INIȚIALĂ Deputații, reuniți într-o ședință plenară, vor audia astăzi raportul Guvernului pentru anul 2023. Totodată, pe agenda Parlamentului mai figurează pentru dezbateri în lectura întâi aprobarea Registrului arheologic național, modificări la legislația în domeniul asigurărilor, la Legea privind protecția indicațiilor geografice, denumirilor de origine și specialităților tradiționale garantate și la Legea cu privire la Centrul Național Anticorupție, precizează Legislativul într-un comunicat.

În lectura a doua vor fi discutate inițiativele legislative de modificare a Legii privind administrația publică locală, a Legii Fondului de susținere a populației, precum și adaptarea cadrului normativ de digitalizare. Totodată, Parlamentul urmează să numească în funcție un membru al Curții de Conturi și un membru al Comisiei Electorale Centrale.

Biroul permanent a mai decis completarea ordinii de zi a ședinței plenare de mâine. Deputații vor audia raportul Comisiei pentru Situații Excepționale și vor examina trei proiecte de armonizare a legislației naționale cu legislația UE privind înlocuirea buletinelor de identitate cu cărți de identitate, privind acțiunile climatice și referitor la legislația muncii.

De asemenea, vor fi ratificate două acorduri de finanțare cu Banca Europeană pentru Reconstrucție și Dezvoltare și Banca Europeană de Investiții privind reabilitarea drumurilor din Republica Moldova și modernizarea căilor ferate. Parlamentul urmează să ratifice și Acordul cu Republica Lituania în domeniul securității sociale și să dezbată noul Cod silvic.

Viorica Rusica

Viorica Rusica

Autor

Citește mai mult