Josep Borell: Următoarele luni vor fi decisive în războiul din Ucraina
Șeful diplomației europene, Josep Borrell, a avertizat joi, în cursul unei vizite la Washington, că rezultatul războiului din Ucraina ar putea fi decis în lunile următoare, îndemnând aliații occidentali să-și intensifice ajutorul acordat Kievului, notează Agerpres.

„Următoarele luni vor fi decisive”, a declarat el, adăugând că „numeroși observatori se așteaptă la o ofensivă rusă în această vară, iar Ucraina nu poate aștepta până la rezultatul următoarelor alegeri americane”.
„Tot ce trebuie făcut trebuie făcut rapid”, a îndemnat el din capitala Statelor Unite, unde s-a deplasat după o vizită la Consiliul de Securitate al ONU la New York.
La Washington, Josep Borrell a discutat printre alții cu secretarul de stat american, Antony Blinken, și a insistat asupra consecințelor tragice ale unei potențiale victorii a Rusiei.
Dacă Vladimir Putin „câștigă acest război și cucerește Ucraina și instalează un regim marionetă la Kiev, precum cel pe care îl vedem deja în Belarus, nu se va opri aici”, a avertizat el.
„Acest lucru va avea repercusiuni enorme pentru Statele Unite și pentru sistemele de alianță construite în jurul Statelor Unite și al Europei”, a mai declarat el.
Șeful diplomației europene a discutat și cu Don Bacon, un ales republican din Camera Reprezentanților, a făcut cunoscut un înalt responsabil european.
Printre altele Josep Borrell i-a cerut să-și imagineze "tancuri rusești la Kiev" și să transmită mesajul său unui seminar al aleșilor republicani în desfășurare în Virginia de Vest.
Un nou pachet de ajutor pentru Kiev de 60 de miliarde de dolari este solicitat de luni de zile de administrația Joe Biden, dar rămâne blocat în Congres. Adoptarea acestuia este suspendată de bunăvoința partizanilor lui Donald Trump din Camera Reprezentanților, care refuză să examineze textul în forma actuală, din cauza unui diferend pe tema imigrației.
„Acesta nu este un joc fără consecințe. În câteva luni, Ucraina s-ar putea găsi într-o situație de nesuportat”, a subliniat responsabilul european. "Republicanii ar trebui să se gândească la asta", a adăugat el.