Cristina Gherasimov, la Bruxelles: Republica Moldova a închis restanțele la capitolul deoligarhizare
Republica Moldova a închis restanțele la capitolul deoligarhizare, a declarat vicepremierul Cristina Gherasimov în comisia Parlamentului European privind asocierea la uniune. Ultima condiția a fost adoptarea legii privind reducerea tanzacțiilor în numerar. Totuși deoligarhizarea este un proces de durată, iar sancțiunile europene sunt benefice pentru Republica Moldova, susține secretarul de stat de la externe, Vladimir Cuc. Europarlamentarul Siegfried Mureșan insistă pe începerea negocierilor de aderare până la alegerile europene din luna iunie.
„*Săptămâna viitoare va avea un consiliu european, în martie, și apoi altul în iunie. Desigur ar fi ideal să se întâmple înaintea alegerilor europene. Dacă, atunci cât mai curând posibil, după alegerile europene. Autoritățile moldovene s-au mișcat repede și au implementat reforme. Acum trebuie să ne respectăm angajamentul comun și să începem negocierile de aderare, bineînțeles, nicio scuză nu este permisă”, a declaratul eurodeputatul Siegfried Mureșan.
Cristina Gherasimov a spus că deoligiarhizarea este un proces de durată, dar în termenii în care a fost formulată recomandarea, R. Moldova este pe calea cea bună: „Aș putea spune că am îndepinit-o. O condiție restantă pe care am îndeplinit-o la sfârșitul lunii trecute la capitolul deoligarhizare este adoptarea unei legi privind reducerea tranzacțiilor în numerar”.
„*Suntem recunoscători Uniunii Europene pentru adoptarea regimului de sancțiuni împotriva celor care destabilizează Republica Moldova, este iarăși o contribuție a uniunii în limitarea influenței și tragerea lor la răspundere. Vrem să intensificăm parteneriatul de securitate și apărare cu Uniunea Europeană, în lunile următoare vor urma discuții”, a conchis secretarul Ministerul Afacerilor Externe, Vladimir Cuc.