Politic

Igor Grosu, către președinții de parlament din statele Strategiei Uniunii Europene pentru regiunea Dunării: „Sprijiniți Moldova în parcursul nostru european”

Președintele Parlamentului, Igor Grosu, a vorbit la Conferința Președinților Parlamentelor statelor Strategiei Uniunii Europene pentru regiunea Dunării despre cât de importantă este securitatea în regiune, inclusiv pentru Republica Moldova și Ucraina. Potrivit Legislativului, spekearul a menționat că prin respectiva strategie se dorește implicarea a cât mai multă lume la nivel local, regional și național pentru a dezvolta regiunea și a îmbunătăți traiul oamenilor.

De asemenea, oficialul a menționat că platforma va ajuta țara noastră să-și consolideze capacitățile de a fi mai pregătită pentru procesul de aderare.

Am venit cu un apel la partenerii noștri din regiunea dunăreană și dincolo de ea – să sprijine Moldova în parcursul nostru european. Integrarea Moldovei în UE nu ar fi doar o realizare semnificativă pentru țara noastră, dar și o mărturie a puterii și unității proiectului european, contribuind la stabilitatea și prosperitatea regiunii Dunării în întregime”, a subliniat Igor Grosu.

Amintim că președintele Parlamentului, Igor Grosu, participă la Conferința Președinților Parlamentelor statelor Strategiei Uniunii Europene pentru regiunea Dunării. Reuniunea are loc la Viena, în perioada 18-20 martie, fiind găzduită de Parlamentul Austriei.

Citește mai mult