Matteo Denaro „Diabolik”, nașul mafiei siciliene, a fost arestat după 30 de ani de căutări
Poliția italiană l-a arestat pe cel mai căutat lider mafiot, Matteo Messina Denaro, relatează luni ANSA, AFP și Reuters, potrivit Agerpres. Messina Denaro, care a fost reținut la Palermo, în Sicilia, este considerat unul din nașii mafiei siciliene Cosa Nostra și era dat în urmărire din 1993.
Comandantul carabinierilor Pasquale Angelosanto a precizat pentru agenția AGI că Messina Denaro a fost reținut luni „în interiorul unei structuri sanitare din Palermo unde se dusese pentru a urma terapii clinice”.
Prim-ministrul Italiei, Giorgia Meloni, a declarat: „Aceasta este o mare victorie pentru statul italian, care arată că nu trebuie să ne predăm niciodată mafiei”. Bărbatul în vârstă de 60 de ani a fost condamnat la închisoare pe viață pentru rolul jucat în asasinarea procurorilor antimafia Giovanni Falcone și Paolo Borsellino, în 1992. El este pasibil de asemenea de o altă condamnare pe viață pentru rolul său într-o serie de atacuri cu bombă la Florența, Roma și Milano, în 1993, soldate cu 10 morți.
În septembrie anul trecut, poliția italiană a indicat că, în pofida „dispariției” sale, Messina Denaro continua să controleze mafia din apropierea orașului Trapani din vestul Siciliei.
„Am umplut un cimitir, singur”, spunea Denaro, cu ani în urmă, potrivit The Guardian.
Denaro, supranumit „Diabolik”, după personajul de benzi desenate pe care îl îndrăgește, a fost considerat un candidat pentru a fi șeful șefilor mafiei siciliene, după moartea lui Bernardo Provenzano, în 2016, și a lui Salvatore Riina, în 2017.
Prinderea lui Denaro a fost dificilă în absența unor fotografii recente cu acesta. Cu doar câteva fotografii făcute la sfârșitul anilor 1980 și începutul anilor 90, autoritățile italiene i-au reconstruit aspectul digital, folosind cea mai recentă tehnologie. Unii informatori au dezvăluit că Denaro a suferit o intervenție chirurgicală plastică, pentru a-și ascunde indentitatea.
De-a lungul anilor, zeci de persoane au fost arestate în locul lui în cazuri de identitate greșită.