Internațional

Un nou summit european la Bruxelles pentru a înarma mai bine Kievul. Macron: „Dacă lăsăm Ucraina să piardă acest război, atunci Rusia va amenința cu siguranță Moldova, România și Polonia"

La summitul de la Bruxelles, care va avea loc joi și vineri, liderii europeni vor încerca să înarmeze mai bine Ucraina, în fața a ceea ce ei consideră a fi o amenințare rusă din ce în ce mai îngrijorătoare. Ajutorul occidental se epuizează și mai mulți lideri europeni sunt îngrijorați că Ucraina ar putea fi învinsă de o Rusie care nu se va opri aici, scrie news.ro.

„Dacă lăsăm Ucraina să piardă acest război, atunci Rusia va amenința cu siguranță Moldova, România și Polonia", a avertizat săptămâna trecută președintele francez Emmanuel Macron.

Prin urmare, europenii caută o cale de ieșire și își intensifică anunțurile în încercarea de a consolida arsenalul ucrainean, precum și propria industrie de apărare, în condițiile în care un ajutor american de peste 60 de miliarde de dolari este încă blocat în Congresul de la Washington.

La summitul european sunt mai multe idei pe masă. Cei 27 vor discuta un plan de utilizare a profiturilor excepționale generate de activele rusești înghețate în Europa la scurt timp după invazia Ucrainei, la 24 februarie 2022.

În ultimii doi ani, aceste active, evaluate la peste 200 de miliarde de euro în UE, au generat venituri pe care șeful diplomației europene, Josep Borrell, le-a estimat la peste 3 miliarde de euro pe an.

Ideea este de a folosi cea mai mare parte a acestor venituri pentru a finanța achizițiile de arme pentru Kiev.

Sunt luate în considerare și alte forme „inovatoare" de finanțare. Paisprezece țări europene, printre care Franța și Germania, doresc ca Banca Europeană de Investiții (BEI) să poată finanța industria de apărare a UE, ceea ce nu este încă cazul la mai bine de șaizeci de ani de la crearea sa.

Dar timpul este esențial: de câteva săptămâni, forțele rusești recâștigă inițiativa pe câmpul de luptă împotriva ucrainenilor care duc lipsă de muniții și arme.

Rusia, la rândul său, a primit sute de mii de obuze din Coreea de Nord. „Vara va fi decisivă" pentru Ucraina, a avertizat marți Josep Borrell.

Citește mai mult