Internațional

Atacuri violente la Kiev și Harkov: Cel mai puternic bombardament din ultimele 40 de zile

Cel puțin 13 persoane au fost rănite la Kiev, iar mai multe clădiri rezidențiale au fost avariate. Este cel mai puternic bombardament din ultimele peste 40 de zile. Iar în Harkov, cinci civili au fost uciși în urma unei lovituri rusești, iar alți nouă au fost răniți. În același timp, este bombardată constant și regiunea rusă Belgorod, unde câteva persoane au fost rănite. Acolo, școlile rămân închise, iar civilii sunt evacuați.

Unian // Telegram
Sursa: Unian // Telegram

Rusia a lansat zeci de rachete asupra Kievului și a întregii regiuni. Forțele aeriene au anunțat că au doborât 31 de rachete, printre care rachete hipersonice Kinjal. Toate au fost doborâte de forțele ucrainene de apărare aeriană, însă mai multe persoane au fost rănite. Resturile de rachete au avariat case, o grădiniță, o stație de transformare și mai multe mașini particulare. Alerta aeriană a continuat timp de trei ore.

„M-am trezit după prima explozie și am fugit afară. Apoi a fost o a doua explozie, una foarte înfricoșătoare. Dacă fiul meu nu ar fi fugit afară, ar fi fost ucis. Apartamentul nostru a fost distrus, explozia a distrus mobila, ferestrele, ușile, totul. E groaznic. Să-l ia naiba acest război și pe acest Putin”.

„Prima explozie a lovit și m-am trezit, o secundă mai târziu mi-am acoperit fiica cu propriul corp. A urmat o a doua explozie și o schijă a lovit fereastra. Am trimis copiii în adăpostul antiaerian, iar eu mă întrebam ce să fac în continuare”, sunt mărturii ale locuitorilor capitalei ucrainene.

La Harkov continuă operațiunile de căutare și salvare după un atac aerian care a ucis cinci persoane și a rănit alte nouă. Potrivit autorităților locale, inamicul a lovit cu o rachetă antinavă. Este posibil ca mai mulți oameni să se afle sub dărâmăturile clădirii, care găzduia un atelier de producție a mobilei. Bombardamentele rusești asupra zonelor din apropierea liniei frontului continuă fără încetare. Administrația militară din Sumî pregătește evacuarea forțată a copiilor din două localități. De la începutul anului, 35 de civili, inclusiv șapte copii, au fost uciși în această regiune din cauza bombardamentelor invadatorilor.

În același timp, sunt tot mai intense bombardamentele și în regiunea rusă Belgorod.

„Ei deja știu ce trebuie să facă. Am fost bombardați de mai multe ori, ei aleargă și se ascund în toaletă”.

„Coridorul este adăpostul numărul unu, acolo împreună cu copiii ne ascundem întotdeauna. A fost o lovitură puternică, apoi încă una, iar ultima dată bubuitura a fost atât de puternică încât ne-am dat seama că a lovit fie undeva pe aproape, fie chiar aici”. Ministerul rus al Apărării a anunțat dimineață că „zece rachete" trase de un „sistem de lansatoare multiple de rachete „Vampir" au fost doborâte deasupra regiunii. Cinci persoane au fost rănite.

Pe rețelele sociale au apărut imagini cu momentul când este lovită Belgorod Arena. Autoritățele regionale au anunțat că școlile vor rămâne închise. De asemenea, universitățile și colegiile au trecut la învățământul online. Au fost închise și cluburile, instituțiile culturale și sportive. Măsurile au fost anunțate la o zi după ce guvernatorul a anunțat evacuarea a aproximativ nouă mii de copii din regiune. Ministerul rus al Apărării a declarat că a interceptat 13 rachete ucrainene deasupra regiunii Belgorod.

Citește mai mult