Internațional

Fermierii europeni continuă protestele, chiar dacă țările UE au aprobat astăzi o revizuire a politicii agricole comune, prin care au relaxat regulile de mediu

Protestatarii belgieni au blocat de dimineață străzile din Bruxelles, inclusiv intrările în unele instituții ale Uniunii Europene, unde miniștri ai Agriculturii au discutat despre criza din acest sector. Fermierii au aruncat cu gunoaie spre polițiști, iar cei din urmă au folosit tunuri de apă și gaze lacrimogene pentru a dispersa mulțimea. Agricultorii protestează împotriva birocrației UE, a acordurilor comerciale și a Acordului Verde.

lesoir.be
Sursa: lesoir.be

Potrivit presei internaționale, țările Uniunii Europene au adoptat o revizuire a politicii agricole comune prin care a fost eliminată obligația de a lăsa necultivate patru procente din terenurile arabile, iar rotația obligatorie a culturilor a fost înlocuită cu diversificarea plantațiilor. Totodată, fermele mai mici de 10 hectare au fost scutite de controale și sancțiuni legate de normele de mediu.

Totuși, belgienii continuă protestul, iar autoritățile au recomandat populației să folosească transportul public pentru a ajunge în capitală, din cauza blocajului provocat de protestatari. Aceștia au aprins baloți de paie în centrul orașului.

VOX: „Acum plantăm copaci aici, la Bruxelles, pentru că guvernanții fac același lucru cu noi, fermierii. Ei ne iau pământurile, pentru a planta copaci. Asta este problema. Și în al doilea rând, lăsați-mă să vă arăt, Europa ne tratează de sus pe noi, fermierii. Aceasta este astăzi problema în Europa și de aceea am venit aici să protestez”;

„Cea mai mare problemă este că politicienii Uniunii Europene nu înțeleg agricultura în practică. Sunt multe reguli pe care noi nu le putem respecta din cauza lucrului. O mare problemă este politica UE. Fermierii care lucrează pe teren sunt forțați să renunțe la o parte din culturi, însă aceștia în continuare trebuie să plătească taxele”, spun fermierii belgieni.

În timp ce sindicatele s-au arătat mulțumite de noile schimbări legislative, organizațiile de mediu le-au criticat, catalogându-le ca fiind un pas înapoi. Peste 300 de fermieri s-au adunat în cartierul european al orașului Bruxelles.

Oficiali europeni se vor întruni miercuri pentru a discuta despre plafonarea unor produse agricole provenite din Ucraina.

Menționăm că exporturile ucrainene au fost scutite de taxe după invazia rusă.

Citește mai mult