Social

Opoziția parlamentară a cerut audierea președintelui Comisiei Pre-Vetting și a ministrului Justiției. Ambele inițiative au fost respinse de majoritatea parlamentară

Opoziția parlamentară a cerut audierea președintelui Comisiei Pre-Vetting, Herman von Hebel, și a ministrei Justiției, Veronica Mihailov-Moraru, după ce în presă a fost publicată o investigație privind integritatea acestuia.

Deputații din opoziție susțin că acuzațiile de integritate care îl vizează pe Herman von Hebel, negate public în ajun de Comisia Pre-Vetting, ar pune la îndoială întregul proces de evaluare a magistraților. Președinta Comisiei juridice, numiri și imunități, Veronica Roșca, a declarat în plenul Parlamentului că există o tentativă de a perpetua acuzații care subminează procedura de Pre-Vetting.

Ambele inițiative au fost respinse de majoritatea parlamentară. Președintele legislativului, Igor Grosu, și-a îndemnat colegii din opoziție să îl lase pe von Hebel să-și facă munca, „pentru că o face bine”.

De ce Herman von Hebel a ajuns în atenția presei și a deputaților

Președintele Comisiei Pre-Vetting, Herman von Hebel, ar fi avut anterior probleme de integritate, potrivit unei anchete publicate de Anticorupție.md. Autoritățile, care au inițiat reforma justiției, susțin că această candidatură a fost propusă de partenerii de dezvoltare, iar CV-ul său a fost examinat minuțios înainte de a fi numit în funcție. De cealaltă parte, experții spun că instituțiile responsabile ar trebui să discute public acest subiect pentru a clarifica lucrurile.

Potrivit anchetei jurnalistice publicată de Anticorupție.md, cu referire la surse din presa internațională, în CV-ul președintelui Comisiei Pre-Vetting, Herman von Hebel, ar exista unele neconcordanțe, în special, cu refere la activitatea sa în calitate de judecător la Curtea de Apel din Den Bosch Olanda, în care ar fi luat unele decizii ce pun la îndoială integritatea sa profesională. Sursa precizează că președintele Comisiei Pre-Vetting, Herman von Hebel a activat în 2018 în calitate de grefier la Curtea Internațională Penală de la Haga, iar presa olandeză scria că acesta ar fi cauzat prejudicii Curții Internaționale Penale în valoare de 760.000 euro. Mai multe decizii, considerate a fi ilegale, s-au luat în legătură cu o reformă pusă la cale de Herman von Hebel la Curte, ulterior criticată de judecători. Înalta Curte ar fi suportat cheltuieli de șapte milioane de euro pentru reformă, iar judecătorii instanței l-au acuzat pe von Hebel de „intenții ascunse”.

Instituțiile responsabile de inițierea și derularea reformei Justiției, Ministerul Justiției și Parlamentul au afirmat pentru postul nostru de radio că integritatea și reputația candidaților selectați pentru Comisia pre-Vetting au fost verificate minuțios la acel moment, iar experții internaționali au fost propuși de partenerii de dezvoltare.

Comisa Pre-Vetting a emis o declarație

Informațiile vehiculate în spațiul public au fost catalogate drept nefondate, se arată într-o declarație emisă de Comisa Pre-Vetting.

„Din 2013 până în 2018, Herman von Hebel a fost Grefier al Curții Penale Internaționale (CPI). La cererea statelor care sunt parte la Statutul CPI, acesta a întreprins în perioada 2014 - 2015 o reorganizare a Grefei CPI pentru a remedia deficiențele grave în funcționarea acesteia. Potrivit unui raport de audit extern din 2016, reorganizarea a fost justificată și a permis o mai bună funcționare a Grefei”, precizează Comisia într-un comunicat.

Potrivit sursei, începând cu anul 2020, Herman von Hebel activează ocazional în calitate de judecător la Curtea de Apel în cauze penale din Olanda. Din momentul când și-a început activitatea în calitate de președinte al Comisiei Pre-Vetting în aprilie 2022, Herman von Hebel a lucrat în total timp de cinci zile la Curtea de Apel din Olanda. În aceeași declarație, se mai arată că în perioada 2019 - 2020, Herman von Hebel a fost expert în statul de drept în Albania, și nu a fost implicat în evaluarea extraordinară a judecătorilor și procurorilor albanezi.

Informații generale despre Herman von Hebel publicate de Comisia Pre- Vetting

• Herman von Hebel a avut oportunitatea și privilegiul unic de a activa în calitate de Grefier în trei tribunale penale internaționale în perioada 2006 – 2018, fiind numit de Secretarul General al ONU în funcția de Grefier la Curtea Specială pentru Sierra Leone și ulterior, la Tribunalul Special pentru Liban.

• Din aprilie 2013 și până în aprilie 2018, Herman von Hebel a fost Grefier al Curții Penale Internaționale (CPI), fiind ales în această funcție de judecătorii CPI. Grefierul este unul dintre cei trei „directori” ai CPI, alături de Președinte și Procuror.

• În decembrie 2013, Herman von Hebel a fost mandatat de către cele 123 de state care sunt parte la Statutul CPI să reorganizeze Grefa CPI pentru a remedia mai multe deficiențe grave în funcționarea acesteia. Această reorganizare s-a făcut în strânsă consultare cu Președintele și judecătorii CPI, Procurorul CPI, sindicatul personalului CPI și toate statele părți la CPI.

• În contextul reorganizării, au fost desființate 120 de poziții din totalul de 600 din Grefă, fiind înlocuite în mare parte cu noi poziții pentru a asigura o funcționare mai bună.

• În acest exercițiu, Herman von Hebel a fost sprijinit de o echipă de experți externi în tribunale și de personalul CPI. Niciun expert extern nu a fost ulterior angajat într-una dintre noile poziții ale Grefei.

• Personalul disponibilizat a avut opțiunea de a beneficia de un pachet de compensație sau să se re-angajeze în mod preferențial, în cazul în care întruneau criteriile de selecție. Mai puțin de 10 persoane din cele 120 disponibilizate au contestat deciziile în fața Tribunalului Administrativ al Organizației Internaționale a Muncii și au primit compensații pentru deciziile luate de CPI.

• În 2016 auditorii externi au publicat un raport privind reorganizarea CPI, potrivit căruia reorganizarea „a fost justificată în cadrul unei revizuiri tehnice și politice” și a „permis redefinirea valorilor și principiilor Grefei, raționalizarea organizării sale [...], consolidarea birourilor de teren și a structurii lor de coordonare și revizuirea tuturor pozițiilor, ceea ce este pozitiv.”

• Deși reorganizarea a avut ca scop îmbunătățirea funcționării Grefei și nu reducerea costurilor, raportul a concluzionat, de asemenea, că reorganizarea s-a soldat cu unele economii financiare.

• Pe tot parcursul procesului de reorganizare, Președintele, Procurorul și o majoritate considerabilă a personalului și statelor părți la CPI au continuat să susțină procesul de reorganizare.

• În mai 2020, Herman von Hebel a fost numit în funcția de judecător cu jumătate de normă („judecător supleant”) la Curtea de Apel în cauze penale din Den Bosch. Din septembrie 2020, când a fost învestit oficial, a judecat ocazional, ori de câte ori alte activități i-au permis să facă acest lucru.

• De când și-a început activitatea în funcția de președinte al Comisiei Pre-Vetting în aprilie 2022, Herman von Hebel a lucrat în total cinci zile la Curtea de Apel din Den Bosch. Pentru fiecare zi de ședință în instanță, Herman von Hebel a primit o indemnizație zilnică din partea Curții de Apel olandeze, funcția respectivă neoferind alte beneficii.

• În perioada 2019 – 2020, Herman von Hebel a asistat Curtea Supremă albaneză în elaborarea unei strategii de reducere a numărului de cazuri nesoluționate. Acesta nu a fost implicat în evaluarea extraordinară a judecătorilor și procurorilor albanezi și nu a susținut vreodată că ar fi fost implicat în procesul respectiv.

„Herman von Hebel rămâne dedicat în totalitate activității importante a Comisiei Pre-Vetting în Republica Moldova până la finalizarea completă a activităților acesteia în lunile următoare”, se mai arată în declarație.

Despre Comisia Pre-Vetting

Integritatea sectorului justiției sau reforma justiției reprezintă unul dintre angajamentele constante ale Republicii Moldova în contextul negocierilor cu partenerii de dezvoltare, regăsindu-se în majoritatea documentelor de politici naționale.

În context, Comisia „Pre-Vetting” este acea instituție care are grijă ca doar candidații, care întrunesc cele mai înalte standarde de integritate financiară și etică, să fie eligibili pentru funcții în organele de autoadministrare ale judecătorilor și procurorilor. Comisia are misiunea de a evalua complex integritatea etică și financiară a candidaților la principalele funcții din administrarea justiției, în temeiul unor cercetări extinse ale activității profesionale, respectării unor standarde de onestitate și profesionalism, precum și a lipsei unor acțiuni dubioase, care provoacă suspiciuni de corupție.

Prin activitatea ce o desfășoară, Comisia „Pre-Vetting” tinde să sporească integritatea viitorilor membri ai Consiliului Superior al Magistraturii, ai Consiliului Superior al Procurorilor și ai organelor specializate ale acestora și să crească încrederea societății în sistemul justiției și în activitatea organelor de autoadministrare ale judecătorilor și procurorilor, în particular.

Din Comisia Pre-Vetting fac parte șase membrii naționali și internaționali.

Citește mai mult