JO de la Paris: 180.000 de controale de securitate efectuate, 800 de persoane respinse
Ministrul francez de Interne, Gérald Darmanin, a prezentat duminică un bilanț actualizat al verificărilor efectuate asupra tuturor agenților de securitate și funcționarilor publici implicați în organizarea Jocurilor Olimpice din această vară, relatează AFP, citată de news.ro.

Darmanin a precizat că 800 de persoane au fost respinse până în acest moment de la Jocurile Olimpice din această vară de la Paris, ca urmare a celor 180.000 de controale de securitate efectuate - dintr-un total de un milion de controale care urmează să fie efectuate.
„Poporul francez trebuie să știe că îi verificăm pe absolut toți cei care se apropie de Jocurile Olimpice. Sunt deci voluntarii, purtătorii de torțe, persoanele care vă vor însoți. Sunt un milion de controale de efectuat, am efectuat deja 180.000 de controale, am exclus 800 de persoane", a subliniat ministrul de Interne la canalul de știri LCI.
„Asta înseamnă că există oameni care au vrut să se înscrie pentru a purta flacăra, pentru a fi voluntari la Jocurile Olimpice, și care, în mod clar, nu aveau intenții bune", a continuat Gérald Darmanin, adăugând că printre cei respinși se numără „islamiști radicali" și „ecologiști radicali care vor să protesteze".
Jocurile Olimpice (26 iulie -11 august) și Paralimpice (28 august-8 septembrie) vor mobiliza aproape 45.000 de forțe de securitate internă. În medie, 35.000 de polițiști și jandarmi vor fi la datorie în fiecare zi pe întreg teritoriul Franței pentru a garanta securitatea evenimentelor (25.000 pentru Jocurile Paralimpice). În plus, vor fi cel puțin 18.000 de militari și între 18.000 și 22.000 de agenți de securitate privați în fiecare zi.
Parisul găzduiește Jocurile Olimpice într-un moment în care Franța este în alertă sporită în fața amenințării de atentate teroriste și oferă o ceremonie de deschidere fără precedent pe Sena, la 26 iulie, pentru care sunt mobilizați 45.000 de polițiști și jandarmi.