Internațional

Vântul puternic a provocat decesul a cinci persoane în Polonia

Cinci oameni au murit în Polonia după ce vântul puternic de 155 de kilometri pe oră a provocat căderea mai multor copaci în regiunea munților Tatra. De asemenea, mai multe drumuri au fost blocate. Prin urmare, pompierii au intervenit în 140 de cazuri pentru a îndepărta crengile care au căzut.

news.ro
Sursa: news.ro

În orașul Rabka-Zdroj, doi adulți și un copil au murit după ce un copac i-a strivit, au declarat pompierii. În Zakopane, o stațiune populară din Tatra, o femeie în vârstă de 23 de ani și un băiat de nouă ani au murit în circumstanțe similare, notează news.ro.

Rafalele de vânt au urmat după trei zile de vreme neobișnuit de caldă. Pe 30 martie, temperaturile au atins un nou record istoric pentru această lună, ajungând la 26,4 grade Celsius în orașul Tarnow, în sudul țării.

Citește mai mult