Turcia: 27 de oameni au murit într-un incendiu la Istanbul
Cel puțin 27 de persoane au murit în urma unui incendiu izbucnit în timpul unor lucrări de renovare în timpul zilei la un club de noapte din centrul Istanbulului, a anunțat marți biroul guvernatorului orașului, transmite Reuters. Alte opt persoane sunt rănite, dintre care șapte sunt în stare gravă.
Focul, care între timp a fost stins, a izbucnit în cursul zilei la un club de noapte unde se executau lucrări de reparații, a menționat primarul Istanbulului, Ekrem Imamoglu.
Cauzele incendiului izbucnit la un club de noapte din partea europeană a metropolei, în districtul Gayrettepe, nu au fost deocamdată stabilite.
Autoritățile au mai indicat că a fost lansată o anchetă.