Expert: Identificarea unui nou sediu pentru Procuratura Anticorupție nu este un moft, ci o necesitate
Problemele care au fost formulate de șefa procuraturii anticorupție, Veronica Dragalin, în ceea ce privește un nou sediu pentru instituție, derivă de fapt din acea reformă nereușită și pripită, când în mare grabă s-a decis separarea Procuraturii Anticorupție de Centrul Național Anticorupție. Este opinia expertului Alexandru Bot, exprimată la emisiunea „În Context” de la Moldova 1. Bot a menționat că se creează un fond mediatic, precum că ar fi vorba de un moft al Procuraturii Anticorupție, pe când aceasta este o necesitate stringentă.
„Procuratura Anticorupție a obținut câteva atribute deja de organ de urmărire penală, ceea ce sigur presupunea mărirea efectivului de angajați. Or, pentru a angaja mai mulți salariați ai nevoie de spațiu. Cred că atunci nu se anticipa această problemă, însă acum ea a apărut, respectiv nu sunt soluții, mai mult de atât este creat un fond mediatic că ar fi un moft al procuraturii, pe când este o necesitate stringentă, fiindcă oamenii au nevoie de lucru, respectiv au nevoie de condiții de activitate. Până acum, repet, ei constituiau un tot comun: Centrul Național Anticorupție și Procuratura Anticorupție, de aceea și activau într-un singur sediu, împărțeau aceleași resurse. De fapt, mă refer la resursele umane. Acum, însă, legiuitorul i-a pus să fie separați, ceea ce a și dus la această problemă, de altfel, artificială”, a declarat Alexandru Bot, expert în justiție și drept.
Ieri, șefa procuraturii anticorupție a menționat că instituția ar putea intra într-un blocaj pentru că, în lipsa unui spațiu în care procuratura specializată să-și mute sediul, activitatea procurorilor este perturbată. Dragalin a mai declarat că a înaintat mai multe demersuri către Guvern pentru identificarea unui spațiu, însă fără rezultat. Pe de altă parte, purtătorul de cuvânt al executivului a declarat că autoritățile sunt în căutarea unor soluții. În prezent, cei peste 80 de angajați ai Procuraturii Anticorupție activează în clădirea Centrului Național Anticorupție.
Potrivit hotărârii Parlamentului din 1 februarie, în procuratură vor activa, după reorganizare, 196 de persoane. Dintre acestea, 59 sunt procurori, iar restul - ofițeri de investigații și de urmărire penală, specialiști și consultanți ai procurorilor.