Social

Oleg Serebrian: Compensațiile pentru fermierii din Dubăsari vor fi acordate în tranșe

Compensațiile oferite de autoritățile de la Chișinău fermierilor moldoveni din regiunea transnistreană, nevoiți să achite taxe vamale, vor fi acordate în trei tranșe, a declarat vicepremierul pentru Reintegrare, Oleg Serebrian, într-un interviu pentru portalul Zona de Securitate. Potrivit acestuia, măsurile de sprijin au fost deja discutate cu Ministerul Agriculturii și Consiliul Raional Dubăsari, sumele fiind calculate în așa fel încât fermierii să nu simtă pierderile suportate.

„Consiliul raional care va fi recipientul acestor bani rămâne să gândească mecanismul de distribuire, ei vor fi distribuiți în trei tranșe, o tranșă va fi acordată în primul semestru al anului curent, o tranșă mai mică, care se referă la depozitele de cereale și culturi oleaginoase care sunt în momentul de față și sunt stocate dincolo de traseu, a doua tranșă va fi în semestrul doi după ce va fi recoltată producția și transportată, iar a treia va fi pentru produsele de toamnă”, a menționat Oleg Serebrian.

Amintim că Executivul de la Chișinău a anunțat, în luna ianuarie, că pregătește un plan de acțiuni pentru a susține deținătorii de terenuri agricole amplasate după șoseaua Camenca-Tiraspol, care sunt nevoiți să achite taxe vamale, impuse de autoproclamatele autorități din stânga Nistrului. Această măsură anunțată de Tiraspol a survenit după intrarea în vigoare a modificărilor la Codul vamal, la 1 ianuarie, potrivit cărora, agenții economici din regiune vor plăti taxe pentru importul și exportul mărfurilor, așa cum o fac celelalte companii din Republica Moldova, fapt care a nemulțumit Tiraspolul.

Citește mai mult