Social

Drona ucraineană din țeavă de scurgere: o armă simplă, dar eficientă care sfidează Rusia

În timp ce SUA rămâne reticentă în privința furnizării de armament cu rază lungă de acțiune, Ucraina dezvoltă propriile soluții. Unele sunt simple, dar eficiente, precum echiparea unor avioane ușoare cu explozibil și pilotarea lor de la distanță. Potrivit specialiștilor, noua dronă reprezintă un exemplu de inginerie simplă și de cost redus.

HI Sutton, un expert în domeniu, a întocmit un catalog cu șaisprezece tipuri diferite de drone ucrainene pentru atacuri la distanță, care stau în contrast direct cu singurul tip rusesc - Shahed, proiectat în Iran. Unul dintre aceste modele ucrainene apare din ce în ce mai des, atrăgând atenția fizicianului și analistului DanielR. Acesta a studiat construcția dronei din imaginile disponibile, fiind intrigat de designul simplist, cu materiale obișnuite folosite în moduri neconvenționale. Din lipsa unui nume oficial, aparatul de zbor va fi menționat drept „drona din țeavă de scurgere”, datorită caracteristicii sale distinctive.

Drona din țeavă de scurgere

„Aceasta este o dronă foarte interesantă și bine realizată”, a declarat DanielR pentru Forbes. „Cei care au construit-o știu ce fac. Designul general este similar cu cel al aeromodelelor construite de pasionați cu mulți ani în urmă. Cu toate acestea, fuselajul a fost proiectat cu atenție pentru a utiliza materiale locale, ieftine.”

Fuselajul dronei, coloana sa vertebrală, pare a fi construit dintr-o porțiune de țeavă de scurgere din plastic portocaliu, cu diametrul de 15 centimetri. DanielR nu înțelegea de ce această culoare, până când comentatori europeni i-au explicat că portocaliul este codul standard pentru țevile care poartă cabluri electrice subterane în Europa, iar 15 cm este diametrul obișnuit. Așadar, producătorii au folosit pur și simplu țevi robuste din PVC, disponibile pe piață.

Aripile sunt construite ca la avioanele de modelism: suportul principal este un tub de aluminiu, iar forma aripii este dată de nervuri din lemn prelucrate mecanic. Acestea sunt acoperite cu folie termocontractibilă, asemănătoare cu cea folosită la conservarea pe timp de iarnă a bărcilor, oferind rezistență și o aerodinamică mai bună.

„O caracteristică ingenioasă este că nervurile aripilor și cozii formează și balamalele pentru suprafețele de control. Partea din spate a fiecărei nervuri are o gaură pentru tija de balama. O soluție foarte simplă”, susține DanielR.

Fiecare dintre cele trei elemente de la coadă este simetric pe verticală și orizontală, ceea ce face ca piesele să fie interschimbabile, simplificând fabricația.

Unele versiuni ale dronei au tren de aterizare, dar imagini mai recente arată doar elemente tip pene, sugerând că ucrainenii au trecut la lansarea de pe o șină sau platformă mobilă – posibil chiar de pe acoperișul unei mașini, ca și anumite drone iraniene.

Rezervorul de combustibil constă dintr-un ansamblu de sticle pentru apă din plastic, aspectul sugerează patru sticle de cinci litri, pentru un total de douăzeci de litri.

Elicea este antrenată de un motor chinezesc DLE-170, pe benzină, vândut ca fiind adecvat pentru drone. Acesta cântărește circa 4 kg și dezvoltă 17,5 cai putere. Motorul este disponibil pe magazinele online la prețul de 1100 de dolari și este, cu siguranță, cea mai scumpă componentă din dronă.

Discuțiile online despre consumul de combustibil al DLE170 indică o autonomie de zbor de aproximativ două ore și jumătate, ducând drona pe o rază de 200-300 km, cam cât ar zbura rachetele cu rază lungă de acțiune ATACMS, pe care Ucraina le cere fără succes din partea SUA încă din 2021.

Secrete electronice

Controlerul de zbor al dronei - creierul, care convertește instrucțiunile de navigație în semnale de control pentru suprafețe - este un Pixhawk PX4 2.4.8, folosit pe scară largă de pasionații de drone, disponibil cu 108 dolari. Are și un receptor GPS standard pentru navigație, plus un dispozitiv numit tub Pitot ce oferă informații despre viteza prin aer.

DanielR a mai reperat o cutie neagră misterioasă pe aripa dreaptă a dronei, conectată la controlerul de zbor, posibil parte a unui sistem de navigație de rezervă. Rusia bruiază și perturbă în mod obișnuit semnalele GPS și alte sisteme de navigație prin satelit deasupra teritoriului său, ca apărare împotriva dronelor. Se pare că unele drone ucrainene cu rază lungă sunt echipate cu un sistem de navigație prin recunoaștere vizuală, care scanează terenul pentru orientare pe hartă.

„Nu există fotografii concludente cu o cameră”, a spus DanielR pentru Forbes. „Dar o cameră ar fi montată probabil sub fuselaj, departe de evacuare, unde ar fi greu de văzut.”

O cameră ar permite și următorul nivel de autonomie: un sistem de recunoaștere automată a țintelor, pentru localizarea precisă odată ce drona ajunge în zonă. Cercetătorii ucraineni pun deja în aplicare primele versiuni ale acestei tehnologii, folosind echipamente comerciale ieftine.

Capacitate de distrugere

Drona poartă o încărcătură explozivă mică sub fuselaj.

„Muniția e fixată de fuselaj, deci putem presupune că e concepută mai degrabă ca un atacator sinucigaș (kamikaze) decât ca un bombardier”, spune DanielR.

Focosul pare să aibă circa 12 cm în diametru și 25 cm lungime, deci o greutate sub trei kilograme de explozibil, ceva similar cu drona de atac Morok a Ucrainei.

Focosul mic poate indica și un sistem de ghidare relativ avansat, pentru că ar necesita o lovitură directă pentru a deteriora majoritatea țintelor.

Totuși, această încărcătură s-ar putea să nu fie arma principală. Ca și în cazul unor rachete, combustibilul ar putea provoca daune mai mari decât explozibilul. Drona este, în esență, un cocktail Molotov zburător gigantic. Dat fiind că multe dintre țintele prioritare în prezent sunt depozite de carburant rusesc, drona din țeavă ar putea fi mai mult aprinzătoare de foc decât distrugătoare, mai ales dacă ar fi folosită ca val secund, după ce drone cu încărcături mai mari au rupt rezervoarele.

Arma perfectă?

Drona din țeavă de scurgere e proiectată pentru simplitate maximă și ușurință în producție. DanielR estimează că ar putea fi construită de două persoane, cu un cost de 5-10 mii de dolari.

„E clar construită pentru ușurință în fabricație și desfășurare”, afirmă DanielR.

Un comentator, aparent experimentat, sugerează că un atelier dedicat ar putea produce douăzeci de drone pe zi. Limitarea principală e probabil aprovizionarea cu piese, care, în acest caz, sunt din belșug.

Nu se întrevăd îmbunătățiri evidente.

„În ciuda simplității, fuselajul e deja rafinat, așa că nu mă aștept la mari schimbări de design”, a declarat DanielR pentru Forbes. „E o dronă mare care poate găzdui ușor diferite controlere de zbor și alte componente.”

Cu aspectul său brut, drona din țeavă rămâne o armă modernă, modulară, ușor de modernizat pe viitor. Poartă o încărcătură mult mai mică decât o rachetă ATACMS de un milion de dolari, dar are precizie și rază de acțiune comparabile. Ucraina poate fabrica aceste drone fără ajutor străin și le poate lansa fără permisiuni din exterior.

Funcția principală a acestor drone ieftine ar putea fi întinderea și derutarea apărării antiaeriene rusești. E un concept vechi, de „momeală înarmată”.

Bogdan Nigai

Bogdan Nigai

Autor

Citește mai mult